"Cine mai poate sta în picioare?" Imagini dramatice cu un asalt ratat al ucrainenilor în Vuhledar: "Scoate răniţii de aici! / Nu pot"
Război în Ucraina. Imagini de un dramatism ce nu poate fi exprimat în cuvinte au fost surprinse de camera amplasată pe echipamentului unui militar ucrainean. Brigada a 72-a mecanizată a încercat să cucerească o poziţie a ruşilor în Vuhledar, dar ucrainenii au fost întâmpinaţi cu foc de artilerie de ruşi.
De Redactia Observator la 10.07.2023, 11:54Clipul de peste 90 de secunde începe din momentul în care militarii ucraineni ajung în zonă cu un trasportor blindat. Aceştia aruncă grenade de fum pentru a-şi masca direcţiile de deplasare. Ruşii i-au observat însă şi au deschis focul masiv tocmai pentru că nu vedeau ţintele. Clipul continuă apoi cu imagini surprinse, cel mai probabil, spre finalul atacului. În imagini se văd mai mulţi soldaţi ucraineni întinşi la pământ, unii dintre ei răniţi.
"Scoate răniţii de aici", se aude o voce autoritară, cel mai probabil comandantul misiunii. I se răspunde imediat: "Nu pot". După câteva secunde, aceeaşi voce încearcă să strângă rândurile: "Cine mai poate sta în picioare?". De această dată nu mai primeşte niciun răspuns. Ucrainenii susţin în mod oficial că doar un militar a fost rănit. Un canal independent de Twitter care monitorizează atent situaţia de pe frontul ucrainean informează că cel puţin doi militari au fost răniţi, iar soarta întregului grup nu este cunoscută momentan.
Vuhledar, "cimitirul" blindatelor ruseşti
- Ucraina susţine că a distrus cel puţin 130 de tancuri şi transportoare blindate ale ruşilor, în bătălia de la...
- Cum ar fi pierdut Rusia peste 30 de blindate într-un singur atac, la Vuhledar. Soldații ruși, "vânați" cu...
- Ruşii forţează cucerirea Vuhledar, pregătesc o ofensivă iminentă în Ucraina. Au trimis trupe "super...
La începutul lunii martie, o coloană de blindate ruseşti a încercat să intre în Vuhledar. Ucraina a răspuns cu o ploaie de rachete. Ucrainenii susţineau la acea vreme că a distrus cel puţin 130 de tancuri şi transportoare blindate ale ruşilor. Pierderile ruşilor ar fi fost înregistrate în doar trei săptămâni de luptă în Vuhledar, un orăşel din sudul Ucrainei.
Informaţiile privind numărul exact de blindate pierdute de ruşi nu au putut fi confirmate oficial şi din surse independente, dar imaginile apărute la acea dată pe reţelele de socializare arătau că într-adevăr Rusia a pierdut un număr impresionat de tehnică grea în acea bătălie.