Condiția impusă Ucrainei pentru a primi peste 60 avioane de luptă F-16. Furie la Moscova
Război în Ucraina. Haos la Moscova după un nou atac cu drone. Aeroporturile din capitala rusă au fost închise şi zeci de curse au fost anulate. Armata rusă susţine că a dejucat atacul pe care îl atribuie Ucrainei. Resturi din dronă s-au prăbuşit peste o casă şi cel puţin doi oameni au fost răniţi. Pe de altă parte, Ucraina va avea în curând un atu important în lupta cu Rusia. Danemarca şi Olanda au anunţat că trimit la Kiev peste 60 de avioane F-16.
De Redactia Observator la 21.08.2023, 20:59Atacul cu dronă a avut loc imediat după ivirea zorilor, anunţă ministeru rus al Apărării. Aparatul de luptă fără pilot se îndrepta spre Moscova în momentul în care apărarea antiaeriană l-a doborât la 65 de kilometri de capitală. Resturile au căzut peste o casă şi cel puţin două persoane au fost rănite.
De teamă că ar putea urma noi atacuri, ruşi au închis toate aeroporturile capitalei. Este al treilea atac care vizează capitalei ruse în mai puţin de o lună. Vladimir Putin l-a primit azi pe guvernatorul regiunii Moscova, dar a evitat să comenteze public asalturile tot mai dese.
Ucraina nu a revendicat atacul cu drone asupra Moscovei
Volodimir Zelenski se află acum într-un nou tur de forţă prin Europa, în urma căruia ţara sa a primit cel mai cerut ajutor de la îmceputul războiului - avioane de luptă F-16. Din Olanda, Kievul ar putea primi 42 de aeronave, în timp ce Danemarca va trimite 19.
- Zelenski e convins că "Rusia va pierde acest război". Declaraţia făcută la Copenhaga vine după anunţul că...
- Coloană de blindate ruseşti, transformată în fier vechi cu artileria NATO. Ucraina susţine că a recucerit 3 km...
- Ucrainenii pot provoca panică în apărarea "fragilă" a ruşilor și o cădere a frontului. Bloggerii ruşi cer să...
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Avioanele F-16 vor oferi, fără niciun dubiu, o nouă energie, siguranţă şi motivaţie luptătorilor şi civililor.
În Danemarca, Volodimir Zelenski a avut ocazia să inspecteze personal un F-16. El s-a urcat în cockpit alături de premierul Danemarcei şi speră ca armata sa să se poată baza pe ele cât mai curând posibil. Pe câmpul de luptă, avioanele ar urma să ajungă, în cel mai optimist scenariu, abia în primăvară. Piloţii ucraineni au început deja pregătirea dar procesul este unul de durată.
Dotarea armatei ucrainene cu F-16 a fost primită cu furie la Moscova, care avertizează Occidentul că această mutare va amplifica conflictul.
Temerile ruşilor sunt de fapt că Ucraina va folosi aceste avioane pentru a ataca Rusia. Dar atât Danemarca, cât şi Olanda au anunţat că una dintre condiţiile impuse Kievului pentru a primi aceste avioane de luptă a fost aceea ca acestea să fie folosite doar în interiroul ţării.