Antena LIVE

Curs valutar

Video

Coșmarul unei românce din Spania. Mirela a fost băgată la închisoare, după ce polițiștii au confundat-o cu o evadată. "Credeam că nu o să mai ies de acolo"

Clipe de coşmar pentru o româncă stabilită în Spania. Femeia a petrecut șase zile în închisoare din cauza unei erori judiciare. Poliţia a confundat-o cu o altă persoană, căutată pentru o evadare din închisoare şi a arestat-o. După ce şi-a dovedit nevinovăţia, femeia a depus o plângere la Ministerul Justiției, pentru a primi despăgubiri.

De la 27.12.2022, 08:57
WhatsApp
Vezi și:

Întâmplarea a avut loc la mijlocul lunii august. Românca de 38 de ani, care trăiește în Spania de peste două decenii, s-a prezentat la sediul Gărzii Civile din Almuniecar, pentru a face o plângere, după ce i-a fost furată motocicleta. Acolo, însă, a început coşmarul vieţii ei: poliţia a confundat-o cu o altă persoană, căutată pentru o evadare din închisoare şi au arestat-o.

Mirela Stoian: Au trimis un echipaj şi mi-au spus că sunt arestată. Atunci le-am zis: "Poftim? Dar eu am venit să reclam furtul unei motociclete".

Mirela a fost închisă într-un penitenciar din Granada

Au urmat 6 zile traumatizante, care au părut o viaţă de om. Închisă într-un penitenciar din Granada, românca a cerut ajutorul mai multor avocați. Unul din ei a verificat amănunțit documentele poliţiei şi a reuşit să dovedească eroarea judiciară. 

Pe acelaşi subiect

Mirela Stoian: Mă simt foarte rău. Mă gândeam că nu voi mai ieşi niciodată de acolo. Odată ce ajungi la închisoare, e foarte greu să ieşi. 

Românca nu a reușit să treacă peste clipele de groază, când a fost arestată pe nedrept

După mai multe demersuri şi chiar după intervenţia directorului închisorii situația româncei a fost rezolvată. Avocata româncei a cerut despăgubiri în numele clientei sale, de la Ministerul Justiției. 

Avocata româncei: Judecătorul din Palma de Mallorca și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator.

Românca lucrează ca bucătăreasă într-un bar de pe coasta Granadei şi a declarat că nici acum, la 6 luni distanţă, nu a reuşit să treacă peste clipele de groază din vară, când a fost arestată pe nedrept.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romanca spania romani spania romanca arestata eroare judiciara
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025