Cum a ajuns Beyonce să fie învinuită de inflaţia mare din Suedia
Beyonce este responsabilă pentru inflaţia din Suedia. Iar explicaţia este cel puţin interesantă. Cele două concerte din Stockholm, din luna mai, primele din turneul ei mondial, ar fi generat majorări de preţuri care au afectat economia. Şi asta pentru că zeci de mii de fani din întreaga lume au ajuns în capitala Suediei, ducând la creşterea preţurilor la hoteluri şi alimente. Un rol considerabil l-au avut în special fanii din Statele Unite, care au avut o putere mare de cumpărare. Ipoteza a fost lansată de un economist care a admis, totuşi, că Beyonce nu poate fi considerată singura responsabilă pentru inflaţia din ţară.
De Redactia Observator la 15.06.2023, 13:48Ai crezut că războiul din Ucraina sau blocajele din lanțurile de aprovizionare sunt de vină pentru creșterea prețurilor? Mai nou a apărut şi ipoteza Beyonce, relatează BBC. Vedeta şi-a început luna trecută turneul mondial, cu două concerte în Suedia unde a declanşat o explozie a cererii pentru cazări la hotel și restaurante. Beyonce a reuşit astfel să intre în statisticile economice ale țării.
Suedia a raportat în luna mai o inflație peste cea așteptată, de 9,7%. În spate s-ar fi aflat creșterea prețurilor în hoteluri și restaurante. Michael Grahn, economist la Danske Bank, a spus că el crede că Beyonce a contribuit la creșterea tarifelor hoteliere. Tot ea ar fi "de vină" şi pentru creșterea neașteptat de puternică a prețurilor la servicii de divertisment şi cultură.
Cum a crescut Beyonce inflația din Suedia
"Nu aș… da vina pe Beyonce pentru inflația mai mare, dar concertul ei și interesul crescut de a o vedea cântând în Suedia se pare că au contribuit puțin la asta", a explicat el pentru BBC. Nu există nicio îndoială că primul turneu solo al cântăreței din ultimii șapte ani marchează un moment economic.
- Brandul românesc care a cucerit-o pe Jennifer Lopez. O pereche se vinde şi cu 3.500 de lei
- Averea Anastasiei Soare, românca supranumită "Regina Sprâncenelor" care a dat lovitura în SUA. E mai bogată...
- Beyonce, în război cu temutul Fisc american. Diva cere să îi fie anulat un impozit de aproape 3 milioane de dolari
Potrivit unei estimări turneul ar putea avea încasări de peste 2 miliarde de euro până la finalul din septembrie. Căutările de locuri de cazare în orașele unde Beyonce va cânta au crescut, potrivit Airbnb. Biletele pentru multe dintre concerte s-au epuizat în câteva zile, iar prețurile au crescut pe piața neagră.
60.000 de oameni au venit la Cardiff pentru concertul divei, inclusiv fani din Liban, SUA și Australia. Cererea pentru camere de hotel a fost atât de puternică în Londra încât mai multe familii fără adăpost care erau cazate de către consiliul local într-un hotel au fost evacuate pentru a face loc fanilor lui Beyonce.
Şi concertele din Stockholm, unde Beyoncé a cântat în faţa a 46.000 de oameni timp de două nopți, au atras fani din întreaga lume, în special din SUA. Americanii au fost influenţaţi şi de un dolar mult mai puternic față de coroana suedeză care a făcut ca preţul biletelor să pară un chilipir.
Oficialii din Stockholm au descris boom-ul turismului din oraș drept efectul Beyoncé. Inflația în Suedia a atins un vârf de 12,3% în luna decembrie şi a ajuns în mai la 9,7%, faţă de 10,5% în aprilie. Economiştii se aşteptau însă ca în mai inflaţia să fie de 9,4%. Este foarte rar ca o vedetă să aibă un astfel de impact, a explicat economistul Michael Grahn, adăugând că marile turnee de fotbal pot avea un efect similar. El se așteaptă ca tendințele să revină la normal în iunie.