Cum explică Netahyahu atacul aerian în care au murit cel puțin 45 de oameni, în Rafah
Război Israel - Hamas. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că atacul aerian în urma căruia zeci de oameni din Rafah au murit a reprezentat "o greșeală tragică". Cel puțin 45 de persoane din orașul din Gaza au murit în urma loviturii aeriene.
De Redactia Observator la 27.05.2024, 21:06Într-un discurs ținut în fața parlamentului israelian, Benjamin Netanyahu a spus că Israelul investighează incidentul.
"În Rafah, am evacuat deja aproximativ un milion de rezidenți și, în ciuda eforturilor noastre de a nu dăuna celor neimplicați, din păcate, a avut loc o defecțiune tehnică aseară", a spus premierul israelian, potrivit Sky News, transmite Mediafax.
Reprezentanții UE au emis un protest în urma atacului, iar Casa Albă a anunțat că este în contact cu IDF pentru a stabili cauza incidentului.
De asemenea, reprezentantul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, a cerut Israelului să efectueze o "investigație amănunțită și transparentă" asupra atacului.
- Peste 100.000 de oameni pe străzile din Israel pentru a cere demisia guvernului Netanyahu. La Tel Aviv, poliţia a...
- Armata israeliană susţine că au fost lansate opt rachete spre Israel dinspre Rafah. Ar fi fost vizată zona Tel...
- Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească imediat ofensiva în Rafah
Armata Israelului susține că a folosit "muniție precisă"
Armata israeliană a declarat că forţele sale aeriene au lovit un complex al Hamas din Rafah şi că atacul a fost efectuat cu "muniţie precisă şi pe baza unor informaţii precise". În numărul celor ucişi se află şi şeful de stat major al Hamas pentru Cisiordania, dar şi un alt oficial de rang înalt aflat în spatele atacurilor mortale împotriva israelienilor, a precizat aceasta, transmite agenţia Reuters.
Lovitura a avut loc în cartierul Tel Al-Sultan din vestul oraşului Rafah, unde mii de oameni se adăposteau după ce mulţi au fugit din zonele estice ale oraşului, unde forţele israeliene au început o ofensivă terestră în urmă cu peste două săptămâni.
Lovitura forţelor israeliene de la Rafah vine după ce, duminică, Hamas a lansat atacuri cu rachete din Gaza spre Tel Aviv.