Decizie istorică la Vatican. Papa autorizează binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex. Care sunt condiţiile
Papa Francisc a aprobat în mod oficial ca preoții catolici să poată binecuvânta cuplurile de același sex, în anumite condiţii, o schimbare radicală în politica Vaticanului, potrivit AP.
De Redactia Observator la 18.12.2023, 17:48Vaticanul a anunţat luni, într-o hotărâre istorică aprobată de Papa Francisc, că preoţii romano-catolici pot oficia binecuvântări ale cuplurilor de acelaşi sex, atât timp cât aceste binecuvântări nu fac parte dintre ritualurile sau liturghiile obişnuite ale Bisericii.
Un document publicat de Biroul doctrinal de la Vatican precizează că astfel de binecuvântări nu ar legitima situaţiile neregulate, ci ar fi un semn că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi.
Preoţii ar trebui să decidă de la caz la caz dacă binecuvântează cuplurile gay
Conform noului document, preoţii catolici ar trebui să decidă de la caz la caz şi "nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situaţie în care aceştia ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare".
- Papa Francisc a împlinit 87 de ani. Suveranul pontif şi-a sărbătorit ziua alături de 200 de familii nevoiaşe
- Papa Francisc, îngrijorat de inteligența artificială. Suveranul Pontif cere un acord internațional care să...
- Unde vrea să fie înmormântat Papa Francisc. Semnificaţia acestui loc pentru Suveranul Pontif
- Papa Francisc a anunțat că suferă de o boală foarte infecţioasă şi acută: "Nu am avut timp să vorbesc despre...
Papa Francisc a dat de înţeles în luna octombrie că se pregătea o schimbare oficială, ca răspuns la întrebările adresate de cinci cardinali conservatori la începutul unui sinod al episcopilor de la Vatican.
În timp ce răspunsul din octombrie a fost mai nuanţat, documentul de luni, redactat pe opt pagini şi intitulat "Despre semnificaţia pastorală a binecuvântării", a explicat situaţii specifice. O secţiune de 11 pagini a fost numită "Binecuvântarea cuplurilor aflate în situaţii neregulate şi a cuplurilor de acelaşi sex".
Biserica Catolică consideră că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu reprezintă un păcat, dar actele homosexuale sunt un păcat. De la alegerea sa, în 2013, papa Francisc a încercat să facă Biserica Catolică, ce are 1,3 miliarde de credincioşi, să devină mai primitoare faţă de persoanele LGBT, dar fără a schimba doctrina morală privind activităţile homosexuale.