Antena LIVE

Curs valutar

Diplomații francezi, suspicioși față de prezența lui Serghei Lavrov la reuniunea G20. Occidentalii se așteaptă la o "confruntare dură" cu Rusia

Franţa se aşteaptă la o "confruntare dură" cu Rusia în timpul reuniunii miniştrilor de externe ai ţărilor din G20 care se desfăşoară joi şi vineri în Indonezia, pe fondul conflictului care continuă în Ucraina. Dată fiind prezenţa la Bali a şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, "ne aşteptăm la o confruntare destul de dură", a declarat joi o sursă diplomatică franceză, notează Agerpres.

De la 07.07.2022, 14:34
WhatsApp
Serghei Lavrov se va întâlni la summitul G20 cu miniștrii de externe din țările care au impus sancțiuni Rusiei. Profimedia

"Rusia a ales să participe, în condiţiile în care ea se pune ea însăşi într-o situaţie în care încalcă o serie de principii fundamentale ale G20, care sunt cooperarea, dialogul şi depăşirea diferendurilor prin metode paşnice şi nu prin forţă", a adăugat această sursă.

În timpul acestei reuniuni, şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna "va fi atentă", împreună cu omologii săi din G7 şi europeni, să nu existe 'business as usual' în discuţie şi în modul în care este "tratată Rusia în acest club".

Un summit tensionat

G20, clubul celor 20 cele mai mari economii ale lumii, numără în rândurile sale state occidentale care au impus sancţiuni împotriva Moscovei - precum ţările Uniunii Europene şi SUA -, dar şi alte ţări mai rezervate cu privire la calea de urmat, precum China, India sau Africa de Sud.

Pe acelaşi subiect

În faţa acestor "întrebări" şi "poziţii nuanţate", miza pentru Franţa şi partenerii săi europeni va fi de "a răspunde contra-adevărurilor şi discursului rus care încearcă să deplaseze cauza acestor perturbări de pe războiul de agresiune rus pe răspunsul internaţional, în special european şi al G7 la această agresiune", adaugă această sursă franceză.

Reuniunea G20 va fi ocazia "tocmai de a clarifica care este rolul sancţiunilor internaţionale care să facă costul războiului insuportabil pentru Rusia şi care să fie un răspuns la o agresiune care este de fapt cauza accelerării perturbărilor" actuale, în special în ceea ce priveşte criza alimentară.

Din cauza prezenţei Rusiei, reuniunea din insula indoneziană nu ar urma să se soldeze cu niciun comunicat final, potrivit aceleiaşi surse, precizare care face ecoul unor propuneri ale unui responsabil american la Washington.

În acest context, o întrevedere bilaterală între Catherine Colonna şi Serghei Lavrov, la fel ca prezenţa lor împreună într-o eventuală "fotografie de familie" nu sunt preconizate, potrivit sursei franceze.

Reuniunea va fi o etapă înaintea summitului şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor din G20, prevăzut să aibă loc în noiembrie în Indonezia, ale cărei autorităţi l-au invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Chiar dacă prezenţa lui Putin constituie un motiv de dezbatere, Franţa nu intenţionează să practice "politica scaunului gol" sau să "blocheze orice cooperare internaţională": "aceasta ar fi contraproductiv şi ineficient pentru interesele noastre", a subliniat sursa citată.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

franta g20 serghei lavrov
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024