Antena LIVE

Curs valutar

Cinci copii au murit după ce castelul gonflabil în care se aflau a fost luat de vânt în Australia. Au căzut în gol de la 10 metri

Cinci copii au murit, iar alţi patru sunt grav răniți după ce au căzut dintr-un castel gonflabil care a fost luat de vânt, în Australia.

De la 16.12.2021, 21:17
WhatsApp
Galerie (4)
Copiii erau la o serbare de sfârşit de an şcolar Hepta

Accidentul, cauzat de o rafală de vânt, s-a petrecut joi în timpul unei petreceri a unei școli primare din Devonport, Tasmania. Poliția a transmis că elevii au căzut de la o înălțime de aproximativ 10 metri, scrie BBC.

Autoritățile au transmis că elevii erau în clasa a V-a, respectiv a VI-a, alţi patru au fost răniți grav. Cei cinci copii includ două fete și doi băieți, iar sexul celui de-al cincilea copil care a murit mai târziu în spital nu este încă cunoscut.  Comandantul poliției din Tasmania, Debbie Williams, a descris scena ca fiind „una extrem de tulburătoare”. „Se pare că o rafală de vânt a făcut castelul să se ridice în aer”, a transmis reporterilor din fața școlii primare Hillcrest.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a descris accidentul drept „sfâșietor”.

„Copii mici într-o zi de distracție… și se transformă într-o tragedie atât de îngrozitoare. În această perioadă a anului, pur și simplu îți rupe inima”, a spus el.

Pe acelaşi subiect

Răniţi în ultima zi de şcoală

Paramedicii au sosit rapid la fața locului după accident, în jurul orei locale 10.00. Copiii au primit primul ajutor la faţa locului, apoi au fost transportați cu elicopterul la spital.  Părinții au fost alertați imediat în urma incidentului, care a avut loc în ultima zi a anului școlar. Premierul de stat Peter Gutwein a declarat că autoritățile vor oferi noi actualizări în cursul zilei de joi.„Deoarece aceasta implică o școală primară, gândurile sunt în mod evident la persoanele implicate și evident la părinții copiilor care au fost răniți”, a spus el. Devonport, pe coasta de nord a Tasmaniei, este un mic oraș-port cu puțin sub 30.000 de locuitori.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident decese tanzania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024