Donald Trump, unul dintre aspiranții la președinția SUA, este la origine german
Campania electorală a controversatului magnat Donald Trump la preşedinţia Statelor Unite stârneşte ceva curiozitate într-un oraş cu 12 mii de locuitori din Germania. De aici a emigrat în America bunicul lui Donald Trump.
De Redactia Observator la 16.02.2016, 16:44Campania electorală a controversatului magnat Donald Trump la preşedinţia Statelor Unite stârneşte ceva curiozitate într-un oraş cu 12 mii de locuitori din Germania.
De aici a emigrat în America bunicul lui Donald Trump. Aşa că republicanul este un fel de nepot al oraşului. Poate cel mai faimos. Localnicii speră că, dacă va câştiga alegerile, va investi în cel mai important produs al regiunii - vinul.
Din acest oraş german cu 12 mii de locuitori a început aventura americană a clanului Trump. Actualul candidat la preşedinţia Statelor Unite este cel mai faimos fiu sau, mai precis, nepot al Kallstadt-ului. Vinul alb de excepţie şi o marcă de ketchup completează lista cu care se mândresc localnicii.
Producătorii de vin din oraş îi doresc însă victoria. Se gândesc că Trump ar putea alege vinuri locale pentru a o sărbători. Iar dacă decide vreodată să vină personal în oraşul natal al bunicului, cei de acolo îl aşteaptă pe politicianul republican cu o delicatesă culinară locală: burtă de porc umplută.