”Duplicitate şi cinism”. Avertisment pentru ambasadoarea Marii Britanii la Moscova, convocată de MAE rus după noile sancţiuni
Ambasadoarea Marii Britanii la Moscova, Deborah Bronnert, a fost convocată, vineri, la Ministerul de Externe al Rusiei cu privire la cele mai recente sancţiuni împotriva Rusiei, care pot duce la ”distrugerea definitivă a legăturilor bilaterale”. Război Rusia - Ucraina, ziua 73 LIVE TEXT.
De Redactia Observator la 07.05.2022, 11:57Sancţiunile aplicate presei ruse confirmă ”duplicitatea şi cinismul politicienilor britanici”, iar Rusia va continua să ia măsuri de retorsiune, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, relatează CNN.
Rusia a convocat-o pe ambasadoarea Marii Britanii la Moscova
”Ambasadoarei i s-a spus despre caracterul inacceptabil al unor astfel de acţiuni distructive, a căror continuare va duce inevitabil la distrugerea definitivă a legăturilor bilaterale şi la deteriorarea relaţiilor dintre popoarele Rusiei şi Regatului Unit”, se arată în comunicatul citat de news.ro.
Impunerea de sancţiuni împotriva presei ruse ”doar pe motiv că relatările şi interpretarea evenimentelor care se desfăşoară în lume nu este în concordanţă cu tiparele occidentale, confirmă încă o dată în mod clar duplicitatea şi cinismul politicienilor britanici, pentru care un lucru precum libertatea mass-media nu este altceva decât un instrument pentru rezolvarea problemelor pieţei”, se mai precizează în comunicat.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 73 LIVE TEXT. Peste 10.000 de presupuse crime de război comise de ruși sunt în curs...
- Armata ucraineană a eliberat cinci sate din apropierea orașului Harkov. Trupele ruse, silite să se retragă
- Ce arme grele va aduce Putin la parada de Ziua Victoriei. Nu vor lipsi "Avionul Apocalipsei" și racheta "Satan 2"
Acuzaţiile Rusiei după sancţiunile impuse de Marea Britanie
Ministerul rus de Externe a acuzat Marea Britanie şi oficialii britanici că au impus sancţiuni şi au făcut declaraţii ”ameninţătoare” care sunt ”înţesate cu minciuni şi grosolănie de-a dreptul” împotriva Rusiei.
”Partea rusă va continua să răspundă dur şi decisiv la toate sancţiunile iniţiate de Londra şi să ia măsuri de retorsiune”, se adaugă în comunicat.