Europa, reunită în R. Moldova: 50 de şefi de stat, prezenţi la Chişinău pentru a da un semnal Moscovei. Reacţia Kremlinului: Fără Rusia, nu există dialog
Republica Moldova a unit azi întreaga Europă. Aproape 50 de şefi de stat sau de guvern au venit la Chişinău pentru a-i transmite lui Vladimir Putin că Ucraina şi Republica Moldova nu sunt singure. Siguranţa summitului a fost asigurată de avioane de supraveghere ale NATO. Volodimir Zelenski a obţinut promisiunea că Ucraina va primi sprijin cât va fi nevoie. Furioasă, Moscova transmite că, fără Rusia, în Europa nu se poate vorbi de dialog.
De Florentina Lazăr la 01.06.2023, 19:26Liderii Europei au fost primiţi de Maia Sandu la castelul Mimi, în mijlocul ţinutului viticol moldovenesc. Alintat palatul Versailles din Republica Moldova, domeniul de lux a fost ridicat de boierul Constantin Mimi, cu studii la Paris şi fost guvernator al Basarabiei, la începutul secolului trecut. Castelul Mimi este un fel de carte de vizită a Moldovei, a spus chiar președintele tarii. este faimos pentru cramă, degustări, băile în vin și masajul cu ulei de struguri. Locația este aproape de aeroport, dar și la 20 de km de Ucraina.
Siguranţa summitului a fost asigurată de avioane de supraveghere ale NATO
47 de lideri europeni au fost prezenţi la reuniune. Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Rishi Sunak sunt doar trei dintre oficialii care au venit la Bulboaca cu un singur scop - să-şi arate susţinerea pentru Repubilca Moldova şi Ucraina în faţa agresiunii ruse. "Suntem mândri că am reuşit să unim tot continentul astăzi. Ne-am luat angajamentul ca Moldova să fie gata pentru aderare până la finalul acestui deceniu", a declarat Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova. "Le transmit un lucru cetăţenilor Republicii Moldova: nu sunteți singuri! Uniunea Europeană și ceilalți parteneri sunt aici, pentru Republica Moldova", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.
Primul lider sosit a fost preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, venit direct de pe frontul din Odesa să-i convingă pe liderii europeni să primească Ucraina în NATO. "Rusiei îi este frică de NATO şi încearcă să absoarbă statele care nu sunt parte a alianţei de securitate. La vară, în Vilnius, la summitul NATO, Ucraina trebuie să primească o invitaţie clară pentru aderare şi, de asemenea, garanţii de securitate pe drumul spre aderare la NATO", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. În timpul întâlnirii bilaterale pe care au avut-o la Bulboaca, Klaus Iohannis l-a asigurat pe Volodimir Zelenski că se poate baza pe România. Germania însă mai taie din avânt şi spune că statele aflate în război nu pot fi primite în NATO.
- Zelenski, dezamăgit faţă de lipsa unor ''decizii pozitive'' privind intrarea Ucrainei în NATO
- Colțunași din dovleac murat, mușchiuleț de miel în stil moldovenesc sau Babă Neagră. Cum arată meniul...
- Volodimir Zelenski, la summitul CPE: "Când vom câştiga acest război se va încheia. Sau Rusia îl poate opri mai...
Meniul a fost ales pentru a simboliza unitatea gastronomică dintre România şi Republica Moldova. Au fost alese preparate tradiţionale, pregătite de bucătari moldoveni şi români. La aperitiv au fost servite sarmale cu umplutură de legume călite în stil moldovenesc acoperite cu glazură de vin și cu smântâna. "Sărmăluţa a fost făcută cumva să-i dăm mai multă valoare, o facem sub forma unui croissant. Ştiu că vine şi domnul Macron şi am zis să îl sensibilizăm. Partea de garnitură vor fi un morcov şi o ţelină care vor avea forma Coloanei Infinitului lui Brâncuşi. Este un preparat pe care încercăm să-l aducem în fiecare an în momentul comemorării lui Brâncuşi şi ne-am gândit că ar fi un moment bun de a-l expune", a declarat Alex Petricean, bucătar. Senzaţie au făcut şi mămăliguţa cu brânză şi Roata norocului, o tocăniță de vinete servite cu roșii proaspăt tăiate, presărate cu pudră de vin și usturoi negru. Vegetarienii s-au desfătat cu păstrăv de fag în stil moldovenesc, iar desertul a fost sofisticat: prăjitura "babă neagră", un fel de negresă, cu înghețată din vin din soiul Merlot alături de sos de vanilie și jeleu de struguri.
Siguranţa summitului a fost asigurată de avioane de supraveghere ale NATO. Kremlinul a anunţat încă de ieri că va urmări cu atenţie întâlnirea din Republica Moldova şi le-a transmis liderilor europeni care au venit la Chişinău că, în opinia Moscovei, nu poate exista un dialog real în Europa fără Rusia.