„Fata cu ochii verzi”, afgana de pe coperta revistei National Geographic din 1985, s-a refugiat în Italia, după ce a fugit de talibani
Emblematica „fată cu ochii verzi”, tânăra afgană, care a fost imaginea revistei National Geographic din 1985 a primit adăpost în Italia după ce a fugit de talibani.
De Redactia Observator la 25.11.2021, 22:58Sharbat Gula a devenit una dintre personalităţile emblematice ale Afganistanului, după ce a pozat pentru coperta revistei National Geographic din 1985, într-o tabără de refugiați din Pakistan, atunci când ea avea doar 12 ani, scrie Daily Mail.
Ani mai târziu, în 2016 Gula a fost arestată în Pakistan pentru că locuia în țară cu acte de identitate false și deportată înapoi în Afganistanul devastat de război. Dar Gula, o mamă văduvă, mamă de patru copii, și-a găsit în sfârșit un refugiu sigur după ce a sosit în Italia, ca urmare a evacuării cetăţenilor afgani spre Occident, după preluarea țării de către talibani. Anunţul a fost făcut, joi, de guvernul italian.
A fugit de teama talibanilor
Biroul premierului Mario Draghi a declarat că Italia a organizat evacuarea lui Gulla după ce aceasta a cerut să fie ajutată să părăsească țara. Guvernul italian o va ajuta acum să se integreze în viața din Italia. Gulla și-a câștigat faima internațională în 1984 ca o fată refugiată afgană, după ce o fotografie realizată de Steve McCurry în care apărea ea, cu ochii verzi pătrunzători, a fost publicată pe coperta revistei National Geographic.
- 13 indieni, doi afgani și un pakistanez, ascunși în garajul unei femei din Timiș
- Animaţie grafică: Cum s-a produs accidentul cu doi morţi din Timiş. Au fugit de război şi au ajuns să moară...
- Doi afgani au fost omorâţi la o petrecere de nuntă. Atacatorii, care spuneau că sunt talibani au fost deranjaţi...
Un analist FBI, un sculptor criminalist și inventatorul recunoașterii irisului i-au verificat identitatea, a spus National Geographic la acea vreme. În 2014, ea a apărut în Pakistan, dar s-a ascuns când autoritățile au acuzat-o că a cumpărat o carte de identitate pakistaneză falsă în efortul de a trăi în țară.
Mamă analfabetă a patru copii, acum în vârstă de 40 de ani, a fost condamnată și la 15 zile de închisoare și o amendă de 110.000 de rupii pakistaneze (841 de lire sterline). Imaginea National Geographic din 1985, în care apărea Gula, pe atunci în vârstă de 12 ani, a devenit cea mai faimoasă copertă din istoria revistei