Festivalul de Film de la Veneţia 2024. Angelina Jolie se întoarce pe marile ecrane într-un rol inedit
Va fi seara Angelinei Jolie la Festivalui de Film de la Veneţia. Celebra actriţă se întoarce pe marele ecran în rolul legendarei cântâreţe de operă Maria Callas. Aseară, în prima zi de Festival, au strălucit pe covorul roşu, vedete precum Monica Bellucci sau Jenna Ortega.
De Redactia Observator la 29.08.2024, 21:00După ce am văzut-o în rol de erou, de regină malefică sau de super-spion, Angelina Jolie va intra în pielea unei dive: cântăreaţa de operă Maria Callas. Multaşteptata peliculă va fi lansată, în această seară, la Veneţia, însă starul a ajuns deja cu gondola la celebrul Hotel Excelsior.
Angelina Jolie la Festivalul de Film de la Veneţia
Elegantă şi rafinată, într-o spectaculoasă rochie neagră de catifea, vedeta în vârstă de 49 de ani a cucerit privirile tuturor iubitorilor de film adunaţi la Veneţia. Pentru prima dată, publicul o va putea auzi pe Angelina cântând, lucru care, recunoaşte faimoasa actriţă, a fost extrem de dificil de perfecţionat.
"A fost greu. A fost într-adevăr... M-am antrenat luni în şir, dar în primele mele zile, Pablo a fost foarte bun cu mine şi am cântat într-un spaţiu mai intim, cu foarte puțini membri ai echipei. Apoi am ajuns la Scala cu toată lumea", spune Angelina Jolie.
Şi Cate Blanchett a cucerit prin rafinament la prima apariţie. Câştigătoare a două premii Oscar, îşi promovează la festival noul serial, "Disclaimer", în care joacă rolul unei jurnaliste de investigaţii care a dat în vileag fărădelegile unor instituții respectate.
Festivalul de film de la Veneţia a început în forţă aseară, cu proiecţia filmului Beetlejuice Beetlejuice", o continuare a comediei-horror din 1988 cu Michael Keaton în rolul principal şi în regia lui Tim Burton. Regizorul şi-a făcut apariiţia la festival la braţul partenerei sale, celebra actriţă Monica Belluci.
Jenna Ortega a făcut şi ea senzaţie. Tânăra actriţă a purtat o rochie roşie din tulle, inspirată de cea purtată de Winona Ryder în filmul Beetlejuice din 1988.
Nici Catherine O'Hara nu a trecut neobservată. Actriţa, în vârstă de 70 de ani, cunoscută mai ales din rolul din "Singur acasă", a ales o ţinută în stil gotic.