Festivalul de vinuri, deschis după 20 de ani, în apropierea oraşului Lausanne, din Elveția
Elveţia este cunoscută pentru brânzeturile fine şi ceasurile de mare precizie! Puţini ştiu, însă, că acolo se produce şi vin, unul atât de rar încât un festival dedicat acestei băuturi are loc o dată la două decenii.
De Redactia Observator la 19.07.2019, 17:35Elveţia este cunoscută pentru brânzeturile fine şi ceasurile de mare precizie! Puţini ştiu, însă, că acolo se produce şi vin, unul atât de rar încât un festival dedicat acestei băuturi are loc o dată la două decenii. Evenimentul are loc, în această săptămână, într-o localitate din apropierea oraşului Lausanne.
Festivalul Fete des Vignerons care are o loc o dată la o generaţie, a fost deschis cu o ceremonie fastuoasă pe stadionul din oraşul Vevey.
Încă din prima zi a evenimentului, mii de iubitori de vin au venit pentru a degusta băuturile scumpe şi a se delecta cu brânzeturile alese.
Elveţia importă mai bine de jumătate din totalul de vinuri, din cauză că producţia locală nu este suficientă pentru a acoperi consumul.
Frederic Hohl, directorul executiv al evenimentului: Din cauza rarităţii excepţionale a produselor noastre din această regiune, chiar dacă eşti prieten bun cu un producător, abia poţi cumpăra de la el şase sticle, doar dacă te place. Aşa că este destul de greu. Din acest motiv, nu exportăm mult pentru că este un produs foarte rar.
Elveţia are o tradiţie de peste 2.000 de ani în producerea vinului, iar festivalul care face parte din patrimoniul UNESCO a debutat în 1797.
La început, producătorii de vin se întâlneau în cantonul Vaud pentru a încorona cel mai bun vin şi pentru a-l face de râs pe cel mai slab muncitor din viticultură.
Vincent Chollet, producător de vin: Este o mare diversitate în această zonă, în ceea ce priveşte climatul şi varietatea de struguri. Şi cred că asta descrie cel mai bine Elveţia: produse locale, o varietate mare de struguri şi o diversitate culturală.
100 de milioane de franci eleveţieni s-au investit în organizarea festivalului Fete des Vignerons. Evenimentul se încheie pe 11 august, iar în acest timp, autorităţile au estimat că peste un milion de vizitatori îi vor trece pragul.
Atmosfera va fi animată de 5.500 de actori şi artişti amatori care au pregătit o serie de spectacole.