Antena LIVE
Video

Furtunile fac ravagii în Italia. Un Boeing 767 a fost lovit de grindină după decolarea de pe aeroportul Malpensa din Milano

Un nou record de temperatură pentru luna iulie în Europa a fost stabilit ieri: 48 de grade în două localităţi de pe insula italiană Sardinia. Valul de căldură din cea mai mare parte a continentului este însoţit şi de furtuni violente.

De la 25.07.2023, 09:02

O femeie şi-a pierdut viaţa lângă Milano, strivită de un copac doborât de vânt, în timpul unei ploi torenţiale, iar un Boeing 767-300 a fost distrus de grindină, după ce a decolat de la aeroportul Malpensa din Milano. Aeronava, cu destinația New York, a fost deviată spre Fiumicino.

Inundații fără precedent în Canada

În Elveţia, o furtună şi, posibil, o tornadă s-au soldat cu un mort, 40 de răniţi şi mii de clădiri avariate, iar în Algeria, incendii de vegetaţie intensificate de căldură, la fel ca în Grecia, au făcut nu mai puţin de 34 de victime. Fenomenele meteo extreme continuă şi dincolo de Atlantic: canicula domneşte într-o mare parte a Statelor Unite în timp ce în Canada, doi oameni au murit şi alţi doi sunt dispăruţi în urma unor inundaţii fără precedent în ultimii 50 de ani. 

Ți-a plăcut acest articol?

furtuni europa italia grindina
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024