Hamas a încercat un nou asalt asupra Israelului, exact ca pe 7 octombrie. Cum a reuşit IDF să dejoace atacul
Război israel -Hamas. Israelul amână invazia terestră în Fâşia Gaza la insistenţele Statelor Unite. Informaţia a fost făcută publică de prestigioasa publicaţie The Wall Street Journal, care citează surse apropiate de guvernul israelian. Administraţia Biden ar fi cerut un răgaz pentru a aduce mai multă tehnică în regiune, dar şi pentru a încerca eliberarea tuturor ostaticilor. Dacă militar, planurile par făcute, scandalul diplomatic este în toi la nivel internaţional. Israelul cere demisia Secretarului General al ONU, după ce acesta a acuzat Israelul că nu ţine cont de vieţile civililor din Gaza.
De Redactia Observator la 25.10.2023, 20:19Ultimul atac asupra Israelului s-a vrut unul coordonat. Militanţii Hamas au încercat un nou asalt de pe mare, din aer şi de pe uscat, exact ca pe 7 octombrie. Planul le-a eşuat de data aceata. Doi militanţi Hamas au fost ucişi înainte să pună piciorul pe țărm în zona plajei Zikim, din apropierea Fâșiei Gaza, iar baza de de la care au plecat scufundătorii a fost distrusă. Concomitent, sute de proiectile au fost interceptate de sistemul Iron Dome. Israelul a reacţionat rapid şi pe mai multe fronturi. A lovit în Gaza, dar şi în Liban şi Siria. Cele două ţări găzduiesc gruprea teroristă Hezbollah şi alte miliţii, care au lansat sute de rachete şi obuze către Israel în ultimele zile. În Gaza, ţintele au fost tuneluri şi centre de comandă Hamas sau depozite de muniţii ale teroriştilor.
Bombardamentele israeliene fac însă victime colaterale printre civilii din Gaza
Bombardamentele israeliene fac însă victime colaterale printre civilii din Gaza, mai ales că aceştia sunt folosiţi drept scut uman de militanţi. Benjamin Netanyahu le a vorbit soldaţilor comasaţi la graniţa cu Fâşia Gaza de distrugerea totală a grupării Hamas. "Avem o singură misiune: să distrugem Hamas. Nu o să ne oprim până nu o îndeplinim cu ajutorul vostru. Am încredere în voi, oamenii din Israel au încredere în voi, sunt mândru şi vă salut", a declarat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
Ofensiva terestră în Fâșia Gaza este deocamdată amânată la sfatul Statelor Unite. Mai mulţi oficiali de la Pentagon le-au transmis omologilor israelieni să nu facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut ei în Irak şi să se angajeze într-o luptă de gherilă urbană care ar putea face multe victime. O echipă de militari americani care au luptat împotriva ISIS a fost trimisă în Israel. Scopul este să ofere sfaturi privind luptele urbane în locuri foarte populate. "Un lucru cheie despre care vorbesc comandanții militari americani cu israelienii este cum să minimizeze decesele civililor", a declarat Lolita Baldor, reporter Associated Press.
- "Mă gândesc cine este acest copil, cum a murit". Reportaj Observator de la "morga" din Tel Aviv, cu sute de victime...
- Israelul, de acord să-și amâne ofensiva terestră în Gaza până când americanii își pun la adăpost soldații...
- Egiptul a scos zeci de tancuri, lansatoare de rachete şi blindate aproape de Israel şi Gaza. Avertismentul...
Nici palestinienii nu sunt mulţumiţi de acţiunile comunităţii internaţionale
În plus, atât Statele Unite, cât şi Rusia insistă pentru o încetare a focului ca ajutoarele să poată ajunge la civilii din Gaza. Iar Occidentul face presiuni pentru eliberarea celor 220 de ostatici. În faţa sediului ONU, familiile răpiţilor imploră după ajutor. "Copilul meu are 19 ani şi este ţinut ostatic de Hamas. Nu suntem aici doar pentru noi, ci reprezentăm familiile celor 220 de ostatici", a declarat Ruby Chen, tatăl unuia dintre ostatici. În spatele ușilor, însă, avea loc un scandal monstru. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a criticat Israelul pentru că nu protejează deloc civilii. "Este important să recunoaștem că atacurile Hamas nu au avut loc din senin. Poporul palestinian a fost supus unei ocupații sufocante timp de 56 de ani", a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Declaraţia sa a fost taxată imediat de şeful diplomaţiie israeliene, care a cerut demisia oficialului ONU şi a anunţat că ţara sa nu mai acordă vize pentru reprezentanţii instituţiei. "Domnule secretar-general, pe ce lume trăiţi? În mod clar asta nu e lumea noastră! Cum poate secretarul-general să justifice, prin cuvintele lui, atrocităţile îngrozitoare care au avut loc?!", a declarat Eli Cohen, ministrul israelian de Externe.
Nici palestinienii nu sunt mulţumiţi de acţiunile comunităţii internaţionale. "Suntem aici astăzi pentru a opri uciderile, pentru a opri masacrele. Consiliul de Securitate are datoria de a le opri", a declarat Riyad Al-Maliki, ministrul de Externe al Palestinei. Sentimentul e împărtăşit şi de celelalte state cu populaţie musulmană. Preşedintele Turciei şi-a anulat vizita în Israel şi a spus că Hams nu e organizaţiei teroristă, ci grupare de eliberare a poporului palestinian. El a anulat şi acordurile pe energie dintre cele două ţări. Regina Rania a Iordaniei a acuzat Occidentul de complicitate. "În ultimele săptămâni, vedem tăcere în lume. Ni se spune că e greşit să ucizi o întreagă familie sub ameninţarea armelor, dar că este acceptabil să îi bombardezi până la moarte? Este un dublu standard evident aici, este ceva şocant pentru lumea arabă", a declarat Regina Rania a Iordaniei.
În Europa, acțiunile antisemite s-au înmulțit. Poliția germană a arestat un bărbat care voia să intre cu un camion în mulțimea strânsă la un miting pro-Israel, iar Marea Britanie va începe expulzarea migranților care comit acte violente.