Hans Niemann îl dă în judecată pe Magnus Carlsen, după ce l-a acuzat că a trişat la şah online. Cere despăgubiri de cel puţin 100 de milioane de dolari
Marele maestru american la şah Hans Niemann a anunţat că îl dă în judecată pentru calomnie pe Magnus Carlsen şi că vrea despăgubiri de cel puţin 100 de milioane de dolari. Niemann a intentat proces împotriva celor care l-au acuzat că a trişat.
De Redactia Observator la 21.10.2022, 11:12Pârâţii în procesul intentat în Missouri de Niemann sunt Magnus Carlsen, compania Play Magnus AS d/b/a Play Magnus Group, Chess.com, Daniel Rensch şi Hikaru Nakamura.
Niemann ar fi trişat în peste 100 de meciuri online
În plângere se precizează că pârâţii au avut în mod repetat declaraţii false şi calomnioase cu privire la Niemann, afectând astfel reputaţia acestuia. În plus, Hans Niemann a pierdut potenţiale câştiguri la turnee la care nu a mai avut acces ca urmare a acuzaţiilor că a trişat.
La începutul acestei luni, Chess.com a publicat un raport care arăta că Hans Niemann a trişat probabil la cel puţin 100 de meciuri online.
- Garry Kasparov vede sfârșitul lui Vladimir Putin: „Dictatorii nu au supravieţuit niciodată înfrângerilor...
- La doar 5 ani, un băiețel considerat "minune a șahului" vrea să strângă bani ca să cumpere un tanc pentru...
- Investigaţie scandaloasă în lumea şahului: Americanul Hans Niemann ar fi trişat în peste 100 de partide de pe...
“Cred că Niemann a trişat mai mult şi recent, ceea ce nu a recunoscut public”, afirma la sfârşitul lunii septembrie Magnus Carlsen, mare maestru norvegian.
Chess.com, platformă de şah cu peste 100 de milioane de membri în întreaga lume, a confirmat afirmaţiile lui Carlsen, relatează news.ro. Raportul de 72 de pagini al Chess.com, bazat pe analiza meciurilor, performanţe, comportamentul de la meciuri şi diverse metode de detectare, arăta că până în 2020 Niemann a “primit probabil asistenţă ilegală la peste 100 de meciuri online”, inclusiv la meciuri la care erau în joc premii în bani.
Niemann a recunoscut că a trişat în 2 meciuri
În baza datelor analizate, Chess.com a considerat progresul americanului, care a devenit mare maestru în ianuarie 2021, “extraordinar din punct de vedere statistic” şi superior progreselor pe care le-au avut genii din şah ca Bobby Fischer sau Magnus Carlsen.
Totuşi, Chess.com a precizat că nu există elemente prin care să demonstreze că Niemann a trişat la meciurile “faţă în faţă” şi a făcut un apel către federaţia internaţională să aprofundeze ancheta cu privire la Hans Niemann.
Niemann a recunoscut până acum că a trişat la două meciuri, când avea 12 ani şi când avea 16 ani. Acum, marele maestru are 19 ani.