Antena Meniu Search
x

Reacția lui GM Hans Niemann, după ce a fost acuzat că a trișat la șah online: "Nu voi da înapoi indiferent de presiunea la care sunt supus"

"Nu voi da înapoi, (...) indiferent de presiunea la care sunt supus", a declarat şahistul american Hans Niemann, acuzat de platforma chess.com că "a trişat probabil de mai mult de 100 de ori", relatează AFP.

de Redactia Observator

la 06.10.2022, 17:25

șahistul american Hans Moke Niemann
Reacția lui GM Hans Niemann, după ce a fost acuzat că a trișat la șah online: "Nu voi da înapoi indiferent de presiunea la care sunt supus" - stlchessclub via Instagram

"În total, am constatat că Hans (Niemann) a trişat probabil în peste 100 de partide de şah online, inclusiv la mai multe evenimente cu premii în bani", a scris cea mai importantă platformă de şah online din lume în acest raport de 20 de pagini - plus alte 50 de anexe - publicat marţi seară.

Întrebat miercuri într-o conferinţă de presă după o victorie obţinută la campionatul de şah al Statelor Unite, Niemann a afirmat că partida pe care tocmai a câştigat-o "vorbeşte de la sine şi a arătat ce fel de şahist sunt".

"Asta a arătat de asemenea că nu voi da înapoi şi voi juca aici cel mai bun şah de care sunt capabil, indiferent de presiunea la care sunt supus", a adăugat el, răspunzând acuzaţiilor că a trişat, potrivit Agerpres.

Scandalul Hans Niemann - Magnus Carlsen. FIDE a deschis o anchetă

Pe acelaşi subiect

La sfârşitul lunii septembrie, Federaţia internaţională de şah (FIDE) a anunţat deschiderea unei anchete cu privire la acuzaţiile de înşelăciune lansate de cvintuplul campion mondial Magnus Carlsen împotriva lui Niemann.

Saga Carlsen - Niemann a zguduit lumea şahului după ce norvegianul, în vârstă de 31 de ani, s-a retras de la Cupa Sinquefield din Statele Unite, pe 4 septembrie, sugerând că adversarul său a trişat, înainte de a-l acuza în mod deschis de acest lucru.

Carlsen a fost învins de Niemann la Cupa Sinquefield, americanul punând astfel capăt recordului de 53 de meciuri fără înfrângere în şahul clasic ale norvegianului. Acuzaţiile lui Carlsen au provocat un scandal în lumea şahului, unde suspiciunile de înşelătorie devin din ce în ce mai frecvente pe măsură ce tehnologia progresează.

"S-a putut întâmpla, mai ales odată cu apariţia turneelor de şah online, ca jucătorii - inclusiv eu - să fi avut îndoieli cu privire la anumiţi concurenţi", a confirmat jucătorul francez Maxime Vachier-Lagrave într-un interviu acordat ziarului Ouest-France, el fiind îngrijorat de ameninţarea reprezentată de unele "dispozitive electronice complet nedetectabile".

GM Hans Niemann, interzis pe Chess.com din cauza suspiciunilor de fraudă

Chess.com l-a interzis pe Niemann pe 5 septembrie, la scurt timp după primele acuzaţii, dar platforma se apără de orice presiune a lui Magnus Carlsen, de la care se pregăteşte să cumpere compania Play Magnus.

Celebra platformă spune că este "extrem de încrezătoare" în mijloacele sale de detectare a înşelăciunii, pentru care dezvăluie că a apelat la Mari Maeştri - cel mai înalt rang al jucătorilor de şah -, pe lângă o analiză a mutărilor, realizată de instrumente automatizate.

Suspiciunile platformei depăşesc cadrul internetului: ea dedică şi o parte din raport progresului spectaculos pe tabla de şah al tânărului american de 19 ani. ''Deşi nu avem nicio îndoială că Hans este un jucător talentat, constatăm că rezultatele sale sunt extraordinare din punct de vedere statistic'', cu cel mai rapid progres între nivelul înalt şi cel foarte înalt al şahului, se arată în raport.

Niemann, dispus să joace dezbrăcat pentru a-și dovedi nevinovăția în șahul clasic

Progresul său este cel mai spectaculos între alte tinere talente ale momentului, precum francezul Alireza Firouzja, autor şi el al unui salt la cel mai înalt nivel, până la atingerea locului 2 mondial, în 2021.

Pe de altă parte, "ancheta noastră statistică nu a dezvăluit nimic special privind partidele sau progresul" în meciurile disputate în faţa unei table de şah de Hans Niemann, recunoaşte platforma.

Niemann a recunoscut că a trişat în trecut pe Chess.com, când avea între 12 şi 16 ani, însă neagă cele mai recente acuzaţii, afirmând că este "gata să joace dezbrăcat", dacă va fi nevoie. "Acum, toată lumea va fi obligată să se ocupe de problema înşelăciunii, online şi pe eşichier. Sper că vor fi luate măsuri mai drastice", a comentat Maxime Vachier-Lagrave.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Reacția lui GM Hans Niemann, după ce a fost acuzat că a trișat la șah online: "Nu voi da înapoi indiferent de presiunea la care sunt supus"