"Îl iubeam pe Belmondo pentru că semăna cu noi." Franţa i-a spus adio unuia dintre cei mai iubiţi actori ai săi printr-un omagiu naţional
Franţa şi-a luat rămas bun de la unul din cei mai talentaţi şi iubiţi actori ai săi, Jean Paul Belmondo. Domul Invalizilor din Paris a fost cadrul unui omagiu naţional adus regretatului artist decedat luni, la vârsta de 88 de ani. Elogiul funebru a fost rostit de preşedintele Emmanuel Macron, iar un mesaj emoţionant a venit de la unul din nepoţii lui Belmondo.
De Redactia Observator la 10.09.2021, 09:22Un uriaş portret surâzător al lui Jean-Paul Belmondo era expus în curtea interioară a Domului Invalizilor, unde a fost adus, purtat de militari, sicriul acoperit de drapelul francez. Din cauza restricţiilor sanitare, la ceremonie au putut asista doar o mie de oameni. Între ei se aflau vedete ale filmului şi muzicii, politicieni dar şi oameni obişnuiţi, admiratori ai marelui artist, şi, bineînţeles, membrii numeroasei sale familii.
Victor Belmondo: Acolo unde este acum, sunt convins că zâmbeşte, ca întotdeauna, şi este foarte bucuros de acest omagiu. Îţi mulţumim, bunicule, pentru că ne-ai dăruit atâta bucurie. Îţi mulţumim pentru că ne-ai împărtăşit spiritul tău pozitiv.
Preşedintele Franţei, mesaj emoţionant la adresa lui Belmondo
"Îl iubeam pe Belmondo pentru că semăna cu noi", a spus preşedintele Macron, într-un elogiu funebru marcat de emoţie.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Jean-Paul Belmondo era din familie. Frate, văr, unchi, prieten seducător, tată ieşit din comun, erou cu o mie de feţe care, în cariera sa, a trăit o mie de vieţi. Adio, Bebel. Trăiască republica, trăiască Franţa.
Fanfara Gărzii Republicane a intonat imnul naţional, "La Marseillaise", în onoarea celui care devenise un adevărat simbol al ţării sale. Ceremonia s-a încheiat în acordurile muzicii compuse, pentru unul din filmele celebre ale lui Belmondo, de un alt mare artist dispărut, Ennio Morricone. Funeraliile au loc astăzi, doar în prezenţa familiei şi a câtorva prieteni apropiaţi.