Incendii violente pe insula Thassos. Sute de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor. Turiștii sunt rugați să evite zona
Incendii uriașe au izbucnit pe insula grecească Thassos pe care se află numeroși turiști români. Pentru a permite intervenția pompierilor, turiștii sunt rugați să-și limiteze deplasările pe insulă, scrie Mediafax.
De Redactia Observator la 11.08.2022, 12:18Update 12:20 - MAE recomandă românilor de pe Insula Thassos să evite deplasările în zona afectată de incendiu
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în contextul temperaturilor ridicate înregistrate în Grecia, în insula Thassos, zona Limenaria, s-a produs un incendiu de vegetaţie, care afectează estul insulei.
Autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă, în timp ce pompierii luptă pentru stingerea incendiului.
MAE informează că, până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice și al oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență.
- Europa trece din nou prin foc: Coduri de caniculă, temperaturi record, incendii devastatoare. Doi oameni au fost...
- Incendiile se apropie de capitala Portugaliei. Peste 1.000 de pompieri au fost mobilizaţi
- Franţa declară "război" risipei de energie: noi reguli pentru a folosi aerul condiţionat pe caniculă. Amenzile...
Incendii violente pe insula Thassos
Flăcările au izbucnit imediat după apusul soarelui, făcând imposibil ca echipamentele aeriene de stingere a incendiilor să acţioneze în întuneric, scrie greekcitytimes.com.
Locuitorii din Kinira au primit o alertă, joi dimineață, pentru a evacua zona spre satul Limenaria.
Incendiul a început într-o zonă greu accesibilă a muntelui la scurt timp după amurg, făcând imposibil zborul aeronavelor care ajută la stingerea incendiul. Joi dimineața, pompierii și-au întărit forțele, trimițând 102 pompieri cu 33 de autospeciale, în timp ce armata și voluntarii s-au mobilizat și ei.
Potrivit românilor care se află pe insulă, incendiul a izbucnit în pădurea din Potamia.
„Am aflat că arde prin Potamia. Și cu fiecare oră de trecea, părea și mai mare incendiul. Primeam tot mai multe poze, informații, întrebări de la vecini, turiști, prieteni și străini. Pe la 00:30 am plecat din Limenaria și nu știam dacă să mergem spre Potamia sau spre Theologos, acasă. Am decis amândoi că e mai bine să mergem spre casă, pentru că nu suntem pregătiți și apți să stingem incendii de pădure. Am decis să ajutăm cum putem, și anume să ne facem treaba. Am construit rapid o celulă de criza cu echipa și am stabilit procedura de urmat pe termen scurt, în ceea ce privește pașii imediat următori”, a scris Dan Adrian Dragan pe Forumul Thassos, scrie sursa citată.
Mai multe echipaje de pompieri au venit pe insulă
„Sper că voluntarii și pompierii sunt toți ok și le mulțumesc pentru efortul lor, tuturor. Fac apel către turiști să își păstreze calmul și să nu se deplaseze de la cazare până focul nu este stins, permițând astfel autorităților să intervină. În tot acest timp am așteptat autoritățile să ne caute și să stabilim împreună strategia de comunicare. Încă îi așteptăm. Până ne caută, facem ce ne pricepem mai bine: informăm, corect. Ajutăm, cu ce putem”, a precizat Dan Adrian Dragan, porivit sursei citate.
Turiștii sunt rugați să își reducă deplasările pe insulă, să-și păstreze calmul și să urmărească anunțurile autorităților.