Antena Meniu Search
x

Franţa declară "război" risipei de energie: noi reguli pentru a folosi aerul condiţionat pe caniculă. Amenzile vor ajunge la 750 de euro

Autorităţile din Franţa iau noi măsuri, pe perioada valului de caniculă care a lovit ţara. Spaţiile comerciale dotate cu aer condiţionat vor fi obligate să ţină uşile închise, pentru a economisi până la 20% din energie, altfel riscă amenzi în valoare de 750 de euro. Primăriile mai multor oraşe din Franţa au impus deja reguli similare, de săptămâna trecută. 

de Redactia Observator

la 25.07.2022, 20:57

Magazinele din Franţa vor avea de respectat o nouă regulă, pentru a reduce consumul de energie pe perioada caniculei. Astfel, spaţiile comerciale dotate cu aparate de aer condiţionat vor ţine uşile închise, a anunţat ministrul Agnès Pannier-Runacher, potrivit The Guardian. Altfel, riscă amenzi în valoare de 750 de euro. A ţine aerul condiţionat pornit, cu uşa deschisă, înseamnă "o risipă de energie absurdă, de până la 20%", a precizat ministrul francez. Un decret cu privire la această măsură va fi semnat zilele următoare.

Noi măsuri pentru comercianţi, instituţii publice şi cetăţeni

Măsura a fost anunţată după ce, săptămâna trecută, temperaturile ridicate din termometre i-au determinat pe primarii mai multor oraşe din Franţa, inclusiv Paris şi Lyon, să ia decizii similare. Anne Hidalgo, primarul Parisului, a atras atenţia recent cu privire la "această aberaţie care trebuie să înceteze, în contextul crizei climatice şi a celei energetice". Poliţia Municipală a capitalei Franţei a început deja să aplice amenzi de 150 de euro, după ce Dan Lert, responsabil de tranziţia spre energie verde în Paris, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "risipa majoră de energie"

În Franţa, curentul electric este mai ieftin, întrucât se bazează pe centrale nucleare, care asigură aproximativ 70% din necesarul capitalei. Cu toate acestea, criza livrărilor de gaze ruseşti l-a determinat pe preşedintele Emmanuel Macron să ceară măsuri suplimentare. Marii retaileri, inclusiv lanţuri importante de supermarketuri au fost de acord cu planul autorităţilor şi au acceptat să stingă panourile luminoase imediat după ora închiderii, dar şi să reducă sistematic intensitatea luminii. De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să închidă routerele wifi şi televizoarele cât timp sunt plecaţi de acasă ori nu folosesc aparatele respective.

Franţa vrea să reducă în 2 ani consumul de energie cu 10%

Totul face parte dintr-un plan mai amplu, care îşi propune să reducă în doi ani consumul de energie din Franţa cu 10%. Pasul următor ar fi interzicerea iluminatului cu scop publicitar noaptea, în intervalul orar 1:00 - 6:00, excepţii făcând staţiile feroviare şi aeroporturile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Franţa declară "război" risipei de energie: noi reguli pentru a folosi aerul condiţionat pe caniculă. Amenzile vor ajunge la 750 de euro