Antena LIVE

Curs valutar

Invazia rusă în Ucraina, un dezastru militar, potrivit unor experţi americani, care prevăd o intensificare a atacurilor

Invazia declanşată de armata rusă în Ucraina s-a dovedit o eroare tactică şi strategică surprinzătoare, marcată de penurii de hrană şi carburant, de abandonarea de vehicule armate, de pierderi de avioane şi de morţi în rândul soldaţilor, potrivit unor experţi americani, informează AFP, citat de Agerpres.

De la 03.03.2022, 12:08
WhatsApp
Profimedia

Însă decepţiile din primele zile, cu o subestimare a hotărârii ucrainenilor de a se apăra, ar putea determina Moscova să decidă să dea frâu liber întregii sale forţe şi să distrugă fără discernământ zone mari din Ucraina, avertizează aceşti experţi. Specialiştii americani în armata rusă susţin că au fost uimiţi de proasta gestionare a campaniei, cu împotmolirea coloanelor de invazie, cu sute de blindate ruse aparent pierdute şi cu forţele aeriene ale Kremlinului respinse de apărarea ucraineană antiaeriană.

"Când strici totul după două sau trei săptămâni, pot să înţeleg, însă când te poticneşti chiar la uşă atunci când intri în casă, (înseamnă că) ai o problemă", a subliniat Scott Boston, analist principal în materie de apărare în cadrul grupului de reflecţie Rand Corp. Pentagonul şi experţi din sectorul privat se aşteptau ca armata preşedintelui rus Vladimir Putin să distrugă rapid capacitatea Ucrainei de a riposta, anihilând comandamentul celor 200.000 de militari ucraineni, distrugând sistemele de apărare antirachetă şi forţele aeriene ale Kievului.

Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat în primele şase zile de lupte. Şi, chiar dacă nu există o estimare fiabilă a numărului de soldaţi ruşi ucişi, răniţi sau capturaţi, acesta pare să fie mult mai mare decât se putea anticipa pentru o invazie bine pregătită. "Acesta este un eşec colosal al serviciilor de informaţii ruse, care au subestimat foarte mult rezistenţa ucraineană, iar execuţia militară a fost îngrozitoare", a explicat săptămâna aceasta Michael Vickers, fost subsecretar de stat însărcinat cu Informaţiile din cadrul Departamentului Apărării, de la Centrul de studii strategice şi internaţionale.

"Principalul său atac a fost insuficient. El a fost fragmentat. Elementele sale pentru operaţiuni de recunoaştere au fost capturate, coloane au fost distruse. Este pur şi simplu un dezastru, de la un capăt la altul", a adăugat el. Potrivit unor experţi militari de la centrul Scowcroft din cadrul Atlantic Council, ruşii nu au reuşit să cucerească rapid un aeroport situat în apropiere de Kiev şi să-l păstreze. Aeroportul a fost probabil prea distrus în lupte pentru a mai putea fi utilizat după cum era prevăzut pentru a cuceri Kievul, au subliniat aceşti specialişti. Mai mult, adaugă ei, "pierderile de avioane şi de elicoptere ruse au fost mult mai crescute şi mai prejudiciabile", pentru că ei nu au putut distruge sistemele de apărare antiaeriană ale ucrainenilor.

Pe acelaşi subiect

O altă "surpriză" o constituie desfăşurarea limitată şi ineficientă de arme de război electronice, care ar fi trebuit, potrivit aşteptărilor analiştilor, să joace un rol determinat în atacul asupra mijloacelor de comunicare ale ucrainenilor. "Dacă ruşii ar fi reuşit să-i decupleze pe comandanţii militari ucraineni de cei pe care îi comandă, forţele aeriene şi de apărare aeriană ucrainene ar fi fost constrânse să lupte în mod necoordonat, ceea ce le-ar fi făcut mai puţin eficiente şi mai vulnerabile atacurilor", se arată în raportul Scowcroft Center.

Ucrainenii au utilizat drone Bayraktar de fabricaţie turcească pentru a distruge forţele ruse

Scott Boston subliniază că ucrainenii au continuat să utilizeze drone Bayraktar de fabricaţie turcească pentru a distruge forţele ruse. "Dacă ei (ruşii) sunt loviţi de dronele turceşti o dată sau de două ori, e în regulă. Însă dacă ei sunt loviţi mai mult de o dată sau de două ori, ceva nu funcţionează de partea rusă", a subliniat el. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, ruşii par să nu-şi fi coordonat bine "capacităţile considerabile şi diverse, nici gestionat (cum trebuie) logistica invaziei". "Avem indicaţii, de la bun început, că, în pofida faptului că ei (ruşii) au capacităţi de arme combinate sofisticate, ele nu sunt neapărat deplin integrate", a adăugat Kirby.

La fel de surprinzătoare sunt lacunele în materie de logistică. "Vedem vehicule abandonate. Constatăm probleme de susţinere, nu doar în materie de carburant, ci şi de hrană", şi-a exprimat Kirby uimirea, miercuri. Scott Boston, care a luat parte la simulări de război de înalt nivel axate asupra forţelor ruse, subliniază că unele semne indică faptul că o mare parte dintre aceste forţe sunt tineri, insuficient antrenaţi pentru acest tip de conflict şi care nu ştiau probabil că se duc la război.

Se pare, de asemenea, că trupele din teren nu aveau nicio idee cu privire la ceea ce încearcă ele să facă prin invadarea Ucrainei. "Dacă nu ştiţi ce se întâmplă, nu vă puteţi adapta", explică Scott Boston. Cu toate acestea, niciun expert nu-i vede pe ruşi "scoşi din joc". Avansarea armatei lor bate pasul pe loc însă aceasta le-ar putea permite să-şi rezolve problemele logistice, subliniază Kirby. Dimpotrivă, specialiştii se tem că frustrarea preşedintelui rus Vladimir Putin l-ar putea determina să declanşeze toate forţele artileriei sale, ale rachetelor şi forţei aeriene asupra populaţiei ucrainene, cu un efect devastator. "Rusia deţine în continuare avantajele unei puteri de luptă zdrobitoare, ce va sfârşi prin a învinge forţele ucrainene pe măsură ce războiul continuă", arată raportul Scowcroft Center.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

conflict rusia ucraina invazie razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024