"Irlanda le aparţine irlandezilor". Kate Middleton, apostrofată de o localnică, în timpul vizitei din Belfast
Prinţul moştenitor al Marii Britanii, William, şi soţia sa Kate au vizitat capitala Irlandei de Nord, una din componentele Regatului Unit.
De Redactia Observator la 07.10.2022, 08:50Au fost primiţi cu căldură, dar au avut parte şi de un mic avertisment. Printre oamenii care au dat mâna cu prinţesa s-a aflat o femeie care i-a spus că e plăcut să o întâlnească, dar i-a atras atenţia că se află într-o ţară străină.
"Irlanda le aparţine irlandezilor", a adăugat femeia, într-o aluzie la divizarea insulei. Ea nu a avut, însă, o atitudine ostilă ci, dimpotrivă, a filmat cu telefonul toată întâlnirea.
Iar Kate nu a reacţionat decât prin zâmbetul său cuceritor. Cuplul princiar a continuat vizita fără alte incidente, iar într-un bar cei doi s-au luat la întrecere în prepararea unui cocktail, concurs din care William a ieşit învingător.