Italienii au strâns suficiente semnături pentru a organiza un referendum în vederea legalizării consumului de cannabis
Susţinătorii legalizării consumului de cannabis din Italia au anunţat, sâmbătă, că au strâns suficiente semnături pentru organizarea unui referendum în acest sens, la începutul anului viitor, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 19.09.2021, 09:11- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Propunerea de referendum urmăreşte legalizarea cultivării cannabisului pentru uz personal şi reducerea sancţiunilor pentru alte infracţiuni legate de cannabis, pentru ca cei care încalcă legea să nu mai rişte pedepse cu închisoarea pentru vânzarea unor cantităţi mici de droguri.
Organizatorii petiţiei au adunat cele 500.000 de semnături necesare în şapte zile, mult mai repede decât de obicei, datorită unei legi aprobate în iulie care permite colectarea semnăturilor online. Anterior, era permisă doar semnarea personală a petiţiei.
"Acesta este un rezultat extraordinar, dar nu este surprinzător", a declarat comitetul de organizare a referendumului, care este alcătuit dintr-o serie de grupuri de susţinere.
"Rapiditatea sprijinului arată dorinţa de schimbare", a adăugat comitetul într-un comunicat.
- Cultivarea canabisului acasă, la scară mică, ar putea fi posibilă în Italia. Oamenii ar putea creşte până la...
- ''Un joint în schimbul vaccinării'', stimulent pentru imunizare. Autorităţile din Washington plusează după...
- Peste 200 de plante de cannabis, ridicate de procurorii DIICOT după percheziții de amploare în Prahova, Mehedinți...
Semnăturile trebuie verificate oficial înainte de a fi validate
Semnăturile trebuie verificate oficial, iar organizatorii au cerut oamenilor să îşi adauge numele înainte de termenul limită de la sfârşitul lunii septembrie, pentru a evita orice risc de respingere a referendumului dacă unele dintre ele sunt considerate invalide.
Organizarea referendumurilor în Italia este mult mai uşoară prin noua lege care permite semnăturile online. O campanie pentru un vot popular pentru legalizarea eutanasiei, lansată înainte de campania pro-canabis, a adunat deja peste 900.000 de semnături. Principalele partide politice ale Italiei au însă păreri împăriţite cu privire la legalizarea cannabisului.