Joe Biden aplaudă unitatea NATO, în timpul vizitei în Polonia. Lecţia crucială învăţată de SUA după Al Doilea Război Mondial
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a afirmat, în timpul vizitei în Polonia, că stabilitatea Europei are "importanţă critică" pentru SUA, el arătând că aceasta este lecţia învăţată de SUA după cel de-al Doilea Război Mondial.
De Redactia Observator la 26.03.2022, 16:08- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Cel mai importat lucru care ne aduce împreună sunt valorile noastre: libertatea, libertatea presei, siguranţa că popoarele noastre au guverne transparente, că oamenii au dreptul la vot", a afirmat Joe Biden, adresându-se omologului polonez Andrzej Duda. Preşedintele american a subliniat că Statele Unite au "învăţat din experienţa tristă a celui de-al Doilea Război Mondial" că stabilitatea Europei este importantă pentru SUA.
"Spun de foarte mult timp, ca senator, ca vicepreşedinte şi acum ca preşedinte, că stabilitatea din Europa are o importanţă critică pentru Statele Unite, în ceea ce priveşte interesele noastre nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Este nevoie să fin conectaţi în mod constant, şi să ştim unii despre alţii ce facem. Statele Unite şi colegii mei - i-am auzit spunând de multe, multe ori: Noi luăm foarte în serios Articolul 5, ca pe o dedicare sacră care face referire la fiecare membru NATO", a adăugat Joe Biden.
Joe Biden aplaudă unitatea NATO
Preşedintele american a subliniat că într-o lume aflată în schimbare nu doar în Europa, ci şi în alte părţi ale lumii, NATO a rămas "absolut, complet unită". "Sunt sigur că Vladimir Putin a mizat pe faptul că va diviza NATO, că va putea să separe flancul estic de cel din vest, că va putea separa naţiunile în funcţie de trecutul acestora. Dar nu a reuşit. Am rămas împreună", mai spune Joe Biden.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 31 LIVE TEXT. Moscova anunţă noi atacuri cu rachete hipersonice Kalibr şi racheta de...
- Joe Biden a mâncat pizza cu soldații americani din Polonia și i-a numit ”cea mai bună forţă de luptă din...
- Motivul pentru care Joe Biden a vizitat doar Polonia, nu și România, după summit-ul NATO
Acesta a subliniat că Polonia şi-a asumat o mare responsabilitate primind un număr foarte mare de refugiaţi ucraineni. "Noi înţelegem asta, pentru că avem la graniţa noastră de sud mii de oameni zilnic, la propriu, nu la figurat - încercând să intre în Statele Unite. Dar credem că noi, Statele Unite, ar trebui să avem partea noastră în chestiunea refugiaţilor ucraineni, deschizându-ne graniţele pentru 100.000 de oameni. În plus, cred că este important să fim în contact constant cu privire la modul în care ar trebui să procedăm în legătură cu ce face Rusia, şi cum să procedăm", a adăugat preşedintele SUA, potrivit news.ro.
O nouă zi de război Rusia - Ucraina
Armata rusă nu se opreşte din a distruge orașele pașnice ale Ucrainei. Autoritățile din regiunile situate la est de Kiev continuă să raporteze bombardarea zonelor rezidențiale și moartea oamenilor nevinovaţi, iar Moscova a anunţat noi tiruri de rachetă, lansate din Marea Neagră.
ONU a anunțat vineri că 1.081 de civili au pierit și 1.707 au fost răniți în Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie. De asemenea, peste 10 milioane de oameni au fugit din ţară, aceasta fiind cea mai gravă criză a refugiaților din Europa de la al Doilea Război Mondial.
Potrivit bfmtv.com, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat o operaţiune umanitară internaţională pentru evacuarea locuitorilor din Mariupol, dar și faptul că va avea o nouă conversație cu Vladimir Putin.