Joe Biden nu crede că racheta care a căzut în Polonia a fost lansată din Rusia. Liderii NATO se reunesc de urgență
Războiul din Ucraina face primele victime într-o ţară membră a NATO: Polonia. Două persoane au fost ucise într-un sat situat la câţiva kilometri de graniţa Ucrainei, lovit de o rachetă de producţie rusă, potrivit guvernului de la Varşovia. Alianţa Nord-Atlantică se întruneşte astăzi, de urgenţă, la nivel de ambasadori, pentru a examina situaţia. Iar preşedintele Joe Biden a convocat chiar în această noapte o reuniune a liderilor din ţările G7 şi NATO, aflaţi la Bali la summitul G20.
De Redactia Observator la 16.11.2022, 08:26Preşedintele Joe Biden a declarat, cu puţin timp în urmă, că, potrivit primelor informaţii, este puţin probabil ca racheta care a lovit teritoriul polonez să fi fost lansată din Rusia. Biden a făcut această declaraţie după întâlnirea cu liderii ţărilor NATO prezenţi la summitul G20 din Bali.
Reporter: Domnule preşedinte, este încă prea devreme să putem spune că această rachetă a fost lansată din Rusia?
Joe Biden: Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun altceva până când nu vom avea o anchetă completă. Dar este improbabil, dată fiind traiectoria, că ar fi fost lansată din Rusia. Dar vom vedea!
O rachetă rusească a căzut pe teritoriul Rusiei
- Guvernul Poloniei confirmă căderea unei rachete ruseşti pe teritoriul său. A fost convocat ambasadorul rus
- Două rachete au căzut în Polonia, stat NATO, omorând 2 oameni. Varșovia crește nivelul de alertă al armatei,...
- Reacţia Rusiei după incidentul cu rachetele prăbuşite în Polonia: "Atacurile sunt o provocare deliberată"
Explozia s-a produs în incinta unei ferme, la şase kilometri de graniţa Poloniei cu Ucraina. Doi săteni aflaţi la muncă şi-au pierdut viaţa. La locul impactului au fost găsite fragmente ale unei rachete care, potrivit guvernului polonez, este produsă în Rusia. Ambasadorul rus la Varşovia a fost convocat, astăzi, la ministerul de externe pentru a da explicaţii. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat, însă, că, deocamdată, nu se ştie cine a lansat racheta. Pentru Volodimir Zelenski, nu mai este loc de îndoială: a fost vorba de un atac al Rusiei şi o escaladare gravă a conflictului.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Să tragă rachete pe teritoriul NATO?! Acesta este un atac rusesc cu rachete asupra securității colective! Aceasta este o escaladare foarte semnificativă. Trebuie să acționăm!
Reacţiile internaţionale sunt ferme dar, totuşi, prudente. "NATO monitorizează situaţia iar aliaţii au consultări. Este important să stabilim toate faptele", a scris secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, care a adresat condoleanţe Poloniei pentru cele două victime.
Atât Stoltenberg, cât şi preşedintele Joe Biden, aflat în Indonezia la summitul G20, au discutat la telefon cu şeful statului polonez. Biden a convocat, imediat, o reuniune a liderilor din ţările NATO, prezenţi în Indonezia. În acest timp, Polonia a ridicat nivelul de alertă al forţelor sale armate şi a examinat posibilitatea de a invoca articolul 4 al tratatului NATO. O reuniune de urgenţă a Alianţei, la nivel de ambasadori, a fost convocată pentru astăzi şi potrivit agenţiei Reuters discuţiile vor avea loc în termenii articolului 4.
Corneliu Bjola, doctor în Ştiinţe Politice, profesor la Universitatea Oxford: În cazul în care se dovedeşte că acesta a fost un accident, că aceste rachete au fost rătăcite şi au lovit accidental, nu cred că ajungem la articolul 5, ajungem la articolul 4. Articolul 4 înseamnă consultare şi în funcţie de consultare se vor lua nişte măsuri care nu sunt neapărat militare. Ce fel de măsuri? De exemplu o extindere a protecţiei spaţiului aerian ucrainean sau o înzestrare mai viguroasă a Ucrainei cu sisteme defensive, de exemplu rachetele Patriot.
Rusia acuză o provocare
Mai mulţi experţi consultaţi de BBC consideră, pe baza imaginilor de la locul impactului, că racheta era lansată dintr-un sistem antiaerian S-300. Armata rusă a adaptat asemenea sisteme pentru a lovi ţinte terestre din Ucraina. Dar şi forţele ucrainene deţin acest tip de armament pe care îl folosesc pentru a intercepta rachetele ruseşti. Incidentul din satul polonez ar putea fi urmarea unei astfel de interceptări. În ce-l priveşte, ministerul rus al Apărării a negat că ar fi atacat "obiective din apropierea frontierei cu Polonia" şi a calificat întregul incident drept o provocare. La rândul său ministrul ucrainean de externe a respins drept "teorie a conspiraţiei" presupunerile că ar fi fost vorba de o rachetă antiaeriană lansată de armata ţării sale.
Brig. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: Suntem la curent cu rapoartele de presă care susțin că două rachete rusești au lovit o locație din interiorul Poloniei, lângă granița cu Ucraina. Vă pot spune că nu avem nicio informație în acest moment care să coroboreze aceste rapoarte și că analizăm acest lucru în continuare. Iar atunci când vom avea de făcut o actualizare, fiţi siguri că o vom face. După cum am menționat, analizăm aceste rapoarte, nu avem nicio informație care să le coroboreze în acest moment. Deci nu vreau să speculez sau să mă lansez în ipoteze. Când vine vorba de angajamentele noastre de securitate și de articolul cinci, este foarte clar că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.
Şi preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj aliaţilor polonezi, la scurt timp după ce racheta a lovit teritoriul Poloniei.
Reporter: Cum se poziţionează România în situaţia asta, ca aliat şi apărător al francului estic?
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: În mod categoric solidar cu Polonia.
Incidentul din satul polonez s-a produs pe fondul unui atac coordonat, aproape fără precedent, al Rusiei împotriva oraşelor ucrainene. Peste o sută de rachete au lovit obiective energetice, dar şi blocuri de locuinţe. Locuitorii din Kiev au fost din nou nevoiţi să se adăpostească în metrou, ca în primele săptămâni de război. Cartiere întregi au rămas în beznă nu doar în capitală ci şi la Harkov sau Liov. Atacul poate fi considerat o răzbunare pentru retragerea umilitoare a ruşilor din Herson şi un semn că Vladimir Putin nici nu se gândeşte la pace.