Jurnalist Reuters ucis pe front, în timp ce relata despre confruntările dintre afgani şi talibani
Danish Siddiqui, jurnalist Reuters, a fost ucis vineri în timp ce se afla pe teren pentru a relata o confruntare dintre forţele de securitate afgane şi talibani în apropierea unui punct de trecere a frontierei cu Pakistanul.
De Redactia Observator la 16.07.2021, 13:53Forţele speciale afgane luptau să recucerească zona principală din Spin Boldak când Siddiqui şi un ofiţer afgan au fost ucişi într-un schimb de focuri, potrivit unui oficial. Siddiqui a fost integrat ca jurnalist al forţelor speciale afgane din sudul provinciei Kandahar la începutul acestei săptămâni şi a relatat despre luptele dintre comando-urile afgane şi luptătorii talibani, transmite News.ro
„Căutăm urgent mai multe informaţii, lucrăm cu autorităţile din regiune”, au transmis preşedintele Reuters, Michael Friedenberg, şi redactorul-şef, Alessandra Galloni. „Danish era un jurnalist excepţional, un tată şi soţ devotat şi un coleg îndrăgit. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia lui în aceste momente teribile”.
Jurnalistul a fost împuşcat în timp ce transmitea despre evenimentele recente din Afganistan
Siddiqui a anunţat agenţia de presă, vineri dimineaţă, în timp ce se afla pe teren, că fusese rănit la braţ de o schijă. Fusese tratat şi se recupera când luptătorii talibani s-au retras din lupta din Spin Boldak. Jurnalistul stătea de vorbă cu proprietarii de magazine când talibanii au atacat din nou, moment în care a fost omorât, au transmis oficiali afgan.
- Talibanii le-au cerut afganilor liste cu ”fetele peste 15 ani și văduvele sub 45 de ani” ca să le transforme...
- 22 de soldați afgani din forțele speciale, antrenați în SUA, au fost executați cu sânge rece de talibani. VIDEO
- Piloții afgani antrenați de SUA sunt asasinați de talibani. Maior, împușcat în cap în fața fiului său de 14...
Siddiqui, de origine indiană, a făcut parte din echipa de fotografi a Reuters care a câştigat în 2018 premiul Pulitzer pentru documentarea crizei refugiaţilor Rohingya. El era fotograf al agenţiei de presă din 2010 şi a acoperit subiecte precum războaiele din Afganistan şi Irak, criza refugiaţilor Rohingya, protestele din Hong Kong şi cutremure din Nepal.
Luptătorii talibani au capturat miercuri zona de la graniţă, al doilea cel mai important punct de trecere cu Pakistanul şi unul dintre cele mai importante obiective atinse în timpul avansării rapide în ţară după începutul retragerii forţelor americane.