Kamala Harris a menţionat România în timpul confruntării cu Donald Trump. Ce a spus despre ţara noastră
Alegeri SUA 2024. Milioane de americani au urmărit prima dezbatere dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump, transmisă în direct de postul de televiziune ABC. Impresia generală după dezbatere a fost că actuala vicepreşedintă a reuşit să-i facă faţă cu brio impetuosului Donald Trump, un obişnuit al camerelor de filmare. Mulţi au remarcat că în cele 90 de minute de dezbatere, Trump a evitat să o privească în ochi pe oponenta sa.
De Redactia Observator la 11.09.2024, 09:16În timpul celor 90 de minute, cei doi oponenţi au abordat şi subiecte de politică externă, moment în care vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a amintit de vizita sa în România în martie 2022. "Eu m-am întâlnit cu Zelenski (n.r cu câteva zile înainte de invazie). Apoi am fost pe flancul estic al NATO, în România și Polonia și am adus 50 de țări împreună să susțină Ucraina pentru lupta ei dreaptă de apărare".
Deloc surprinzător, cei doi rivali au prezentat viziuni diametral opuse asupra problemelor internaţionale. Mai presus de toate, subiectul a dat naştere la atacuri directe: „Ea urăşte Israelul. Dacă va deveni preşedinte, cred că Israelul nu va mai exista în doi ani”, a spus fostul preşedinte american despre vicepreşedinta Statelor Unite. „Israelul va dispărea”, a repetat el.
În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, Trump a repetat că el vrea să pună capăt războiului şi că a avut o relaţie bună cu Vladimir Putin. Kamala Harris îi răspunde sec că Putin „este un dictator care vă va mânca la prânz”.
Reguli stricte în timpul confruntării
Dezbaterea a venit la pachet cu reguli stricte. Cei doi candidați la președinție au avut alocate 2 minute pentru fiecare întrebare, timp în care microfonul contracandidatului a fost oprit. Trump şi Kamala nu au avut voie să-şi pună întrebări unul celuilalt, ci doar să răspundă la cele ale moderatorilor. Mai mult, nu au avut voie să interacţioneze cu echipele lor de campanie, prezente în studio.
Dezbaterea istorică a fost organizată în Philadelphia, Pennsylvania, unul dintre statele cunoscute drept "swing", adică poate înclina decisiv balanţa electorală. Centrul Constituţiei Naţionale a fost transformat într-o fortăreaţă - kilometri întregi de garduri de metal au înconjurat clădirea, iar agenţii Secret Service au vegheat de la înălţime fiecare mişcare a civililor.
În ultima săptămână, Kamala Harris a petrecut ore în şir cu echipa ei de campanie pregătind strategii. Harris este la prima ei dezbatere electorală. Aşa că şi-a permis doar un scurt moment de relaxare, o plimbare de câteva minute pe plajă alături de soţul ei şi la un magazin de condimente.