Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina să ia Putin

Vladimir Putin a ironizat-o pe Kamala Harris şi a declarat că ea este preferata Rusiei, pentru că râde atât de expresiv şi contagios, încât n-are cum să fie ceva în neregulă. În realitate, o anchetă a departamentului de Justiţie a arătat că un efort al Kremlinului de 10 milioane de dolari urmărea să disemineze ştiri false în SUA şi propagandă pentru a-l favoriza pe Trump.

de Marius Pancu

la 06.09.2024 , 16:14

Mai multe persoane au fost arestate în conexiune cu această ingerinţă a Rusiei în scrutinul de anul acesta. La nivel naţional, "poza" momentului arată ca democrata Kamala Harris îl conduce cu 2% pe Trump, dar cursa electorală nu e nici pe departe tranşată. Iar noi am analizat întreaga situaţie cu Oana Popescu Zamfir, directoarea Centrului GlobalFocus. 

Declaraţiile făcute de Oana Popescu Zamfir

- Declaraţia lui Vladimir Putin va avea cel mai probabil efectul invers, pentru că în acelaşi timp a dezavuat poziţiile lui Donald Trump. Deci, este un fel de laudă menită să aibă efectul otrăvitor asupra candidatei Kamala Harris. Efectul contrar, pentru că Putin ştie deja că se spune despre el că îl preferă pe Donald Trump, ştie care este impactul asupra electoratului şi atunci încearcă să îşi întoarcă poziţiile la nivel retoric, sperând să obţină de fapt efectul scontat şi anume, mai multă susţine pentru Donald Trump, tocmai pentru că el şi-a exprimat sprijinul pentru Kamala. 

Vezi și

- Putin îl preferă pe Trump nu neapărat pentru politicile lui, pentru că până la urmă cred că e posibil să subestimăm cât de dură ar putea să fie poziţionarea lui Donald Trump nu neapărat faţă de Rusia, cât în general faţă de adversarii Americii. Dar îl preferă pentru principiile şi valorile care stau la baza poziţiilor lui Trump. Este un partener care vorbeşte aceeaşi limbă cu Putin. Este un partener care are aceleaşi valori ca Putin în mare măsură.

Pe acelaşi subiect

- Sigur, democraţia nu este una dintre ele, dreptul internaţional nu este una dintre ele, toate lucrurile pe care Moscova le contestă în momentul de faţă la Washington, Donald Trump însuşi le contestă în plan intern. Şi atunci, Putin găseşte mai degrabă un partener de dialog decât în Kamala Harris, care rămâne loială principiilor după care s-a condus politica americană în ultimele decenii.

- Pentru Putin este preferabil să încerce să facă o negociere directă, bilaterală, cu Donald Trump asupra viitorului Ucrainei, de exemplu. Candidatul republican nu a făcut niciun mister din faptul că şi el ar prefera ca imediat ce îşi preia portofoliul să facă pace în Ucraina, la fel, printr-o negociere directă cu Putin, care probabil ar fi ca la piaţă, pe divizarea teriotriului ucrainean fără prea multe scrupule şi considerente legate de soarta Ucrainei şi de binele Ucrainei. Deci, ar fi pur şi simplu logica de mari puteri care se aşează la masă şi pe colţul şerveţelului desenează cât anume din Ucraina este Putin fericit să ia ca în schimb să facă ce concesii ar putea să dorească la momentul respectiv Donald Trump. Iar noi ştim foarte bine după experienţa noastră, după cel de-al Doilea Război Mondial, cam cât de bine iese asta pentru cei care pică la mijloc. 

- O astfel de decizie are două tipuri de consecinţe pentru România, una este de natură strict geopolitică să îi spunem, am avea o stare de instabilitate aici, lângă noi şi o influenţă a Rusiei care ne-ar pune probleme foarte mari.

- Să nu uităm că scopul României de când a devenit membră UE şi NATO a fost ca pe cât de mult posibil toţi vecinii noştri să devină membrii UE şi NATO pentru că suntem într-o regiune dificilă, cu vecini care nu întotdeauna ne sunt neapărat prieteni sau gândesc la fel ca noi, au aceleaşi interese.

- Şi atunci, dacă măcar subscriem la aceleaşi reguli şi la aceeaşi valori, ne protejează şi ne protejează în primul rând de ameninţarea rusă pe care o vedem că s-a materializat şi este una de natură militară şi o ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii.

- Dacă Rusia s-ar apropia mai mult de graniţele României şi ar primi acest spaţiu de manevră de la Statele Unite, pentru noi lucrurile ar deveni foarte instabile inclusiv din punct de vedere economic, vorbim de încrederea investitorilor. Iar a doua consecinţă este aceea că dacă se ajunge ca înţelegerile între Marile Puteri să se facă în felul acesta şi dreptul internaţional este călcat în picioare, România e un stat mediu spre mic la scară globală, pe noi ne avantajează foarte mult jocul în cadrul foarte strict al dreptului internaţional, pentru că acolo avem aceeaşi greutate cu oricare alt stat.

- Dacă ajungem la negocieri pe bază de putere, atunci România este net dezavantajată, deci, nu mai putem să punem bază pe faptul că parteneriatul nostru strategic cu SUA va servi intereselor noastre şi ar putea să servească în primul rând intereselor SUA. 

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina să ia Putin