Antena LIVE

Curs valutar

Video

Liderii din întreaga lume, mesaje de condoleanțe după moartea lui Mihail Gorbaciov. Boris Johnson: "Rămâne un exemplu pentru noi toţi"

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a murit seara trecută, la vârsta de 91 de ani, într-o clinică din Moscova. Sănătatea sa era de mai multă vreme în declin din cauza unei boli de rinichi. Gorbaciov rămâne în istorie drept un personaj controversat. În timp ce în Occident este văzut drept omul care a pus capăt în mod paşnic Războiului Rece, în Rusia natală este considerat vinovat de destrămarea Uniunii Sovietice. 

De la 31.08.2022, 13:56
WhatsApp
Vezi și:

Cauza morţii fostului lider sovietic nu a fost făcută publică. Însă se ştie că încă din iunie Mihail Gorbaciov fusese internat cu probleme la rinichi, având nevoie de dializă. În urma veştii, mesajele de condoleanţe, împreună cu elogiile, au început să curgă din partea liderilor occidentali.

"A jucat un rol crucial în încetarea Războiului Rece şi în căderea Cortinei de Fier. Moştenirea lui nu va fi uitată", a transmis preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"În contextul agresiunii lui Putin în Ucraina, angajamentul său de a deschide societatea sovietică rămâne un exemplu pentru noi toţi", a transmis şi premierul britanic, Boris Johnson.

Printre cei care şi-au anunțat regretul pentru moarte fostului lider comunist s-a numărat și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. El și-a exprimat "cele mai profunde condoleanţe", a declarat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, pentru agenţia de presă Interfax. "Mâine va trimite o telegramă de condoleanţe familiei şi prietenilor săi", a transmis liderul de la Kremlin, notează News.ro.

Pe acelaşi subiect

Moștenirea lui Gorbaciov: destrămarea Uniunii Sovietice

Mihail Gorbaciov a devenit secretarul general al Partidului Comunist în 1985. A introdus reforme de neconceput, până atunci, pentru societatea sovietică. Oamenii puteau critica deschis partidul, iar micii întreprinzători aveau libertatea de a începe unele afaceri. În relaţiile internaţionale a pledat pentru dezarmare, semnând un tratat cu Statele Unite care interzicea folosirea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. Şi, spre deosebire de predecesorii săi, nu a intervenit brutal atunci când în statele est-europene au apărut mişcări anti-comuniste.

Ronald Reagan, preşedinte al SUA: "Auzim de la Moscova despre noi politici de reforme şi deschidere.Domnule Gorbaciov, dărâmă acest zid!"

Mihail Gorbaciov a avut o relaţie specială şi cu omologul său de la Casa Albă, Ronald Reagan. Deşi preşedintele american îl critica public pe Gorbaciov pentru că reformele sale nu merg până la acordarea libertăţii totale pentru popoarele aflate sub controlul URSS, în spatele uşilor închise, cei doi aveau o relaţie de amiciţie. De atlfel, Reagan nu se sfia să spună bancuri despre Gorbaciov, uneori chiar lui Gorbaciov însuşi.

Ronald Reagan, fostul preşedinte al SUA: "Un american şi un rus se certau în legătură cu ţările lor. Iar americanul spune: "Ascultă! În ţara mea pot să intru în Biroul Oval, pot să bat cu pumnul în masă şi să zic: domnule preşedinte, nu îmi place cum ne conduci ţara!" Iar rusul spune: "Şi eu pot face asta!". Americanul spune: "Poţi?". El spune: "Da! Pot să intru la Kremlin, în biroul secretarului general, să bat cu pumnul în masă şi să spun: domnule secretar general, nu îmi place cum preşedintele Reagan îşi conduce ţara!".

Ronald Reagan, preşedinte al SUA: "I-am spus (bancul n.r.) secretarului general Gorbaciov. Şi a râs!"

Pe durata mandatului, Gorbaciov a reuşit să câştige simpatia occidentalilor. A luat premiul Nobel pentru pace în 1990, pentru normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Occident. A intrat şi în cultura populară nu doar datorită politicilor, ci şi a semnului său de naştere, pata de pe frunte.

"I-am făcut pe americani să creadă că sunt un tip de treabă. În sondaje sunt mai popular decât preşedintele lor."

Însă acasă, Gorbaciov nu a avut parte de aceeaşi apreciere. După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, evenimente pe care liderul de la Moscova nu a încercat să le împiedice, 15 state din Uniunea Sovietică şi-au cerut la rândul lor independenţa. În 1991, Uniunea Sovietică se destrăma. Un lucru pe care, mai târziu, ruşii nu i l-au iertat lui Gorbaciov. Când a candidat din nou la preşedinţie, în 1996, acesta a obţinut doar 0,5 la sută dintre voturi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

boris johnson mihail gorbaciov a murit uniunea sovietică vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024