Mai mulți jurnalişti de la The New York Times, CNN și Washington Post s-au trezit cu conturile de Twitter blocate. Ce spune Elon Musk
Conturile de Twitter ale mai multor jurnaliști au fost suspendate fără vreo explicație, după ce au comentat despre proprietarul companiei, Elon Musk.
De Redactia Observator la 16.12.2022, 08:40Reporterii de la The New York Times, CNN și Washington Post se numără printre cei care s-au trezit cu conturile blocate joi seară, 15 decembrie. Elon Musk a scris că împărtășirea locației sale în timp real pe Twitter era interzisă și i-a acuzat pe jurnaliştii despre care el a pretins că au împărtășit informații despre locația sa că au postat „coordonatele asasinatului”, potrivit The Guardian.
Toți jurnaliștii au publicat recent articole despre suspendarea de către Elon Musk a unui cont de Twitter, care a împărtășit date disponibile public despre ruta avionului său privat. Fiecare dintre aceste articole a evidențiat tensiunea dintre angajamentul declarat al lui Musk de „libertatea de exprimare” și alegerea sa de a interzice un cont care nu-i plăcea, doar din punct de vedere personal.
Contul de Twitter al companiei rivale de socializare, Mastodon, la care unii utilizatori de Twitter au migrat după preluarea rețelei de socializare de către Musk, pare să fi fost, de asemenea, suspendat. Linkurile către conturile individuale Mastodon păreau să fie, de asemenea, interzise. Utilizatorii care au încercat să acceseze acele linkuri au primit notificări care informau că acestea au fost „identificate” ca „potențial dăunătoare” de Twitter sau de partenerii săi.
Jurnaliștii s-au plâns că nu au primit o notificare care să explice de ce le-au fost suspendate conturile
Ryan Mac, un reporter al New York Times, a scris pe un nou cont de Twitter că nu a primit „nici un avertisment” înainte ca pagina sa să fie suspendată și că nu a primit nicio comunicare de la companie cu privire la motivul pentru care contul său a fost „suspendat definitiv”.
Washington Post a spus într-o declarație că suspendarea reporterului din domeniul tehnologiei, Drew Harnell, „subminează afirmația lui Elon Musk că intenționează să conducă Twitter ca platformă dedicată libertății de exprimare”.
CNN a spus în declarația sa: „Instabilitatea și volatilitatea în creștere a Twitter ar trebui să fie o îngrijorare incredibilă pentru toți cei care folosesc platforma”. Musk pare să elimine conturile care nu-i plac”, a declarat Donie O’Sullivan, unul dintre jurnaliştii al căror cont a fost suspendat brusc, lui Anderson Cooper de la CNN.
„A mă critica toată ziua este foarte bine, dar să-mi dezvălui locația în timp real și să-mi pun familia în pericol nu este”, a scris Musk într-o serie de tweet-uri, joi noapte, 15 decembrie. El a adăugat că „aceleași reguli de doxxing se aplică pentru „jurnaliști” ca și pentru toți ceilalți. Mi-au postat locația exactă în timp real, practic coordonatele asasinatului, în încălcare directă (evidentă) a termenilor și condițiilor Twitter”, a scri Musk.
El nu a clarificat în ce fel credea că reporterii care au fost suspendați au împărtășit „locația lui exactă în timp real”. Articolele de știri despre Musk pe care mai mulți reporteri le-au publicat înainte de suspendarea conturilor nu au inclus nicio informație despre locația lui sau locația vreunuia dintre membrii familiei sale. Articolele s-au concentrat pe ElonJet, un cont care a postat locația avionului privat al miliardarului în timp ce călătorea în diferite orașe. Într-un eveniment Twitter Spaces, Musk a fost întrebat cu privire la interdicții de către unii dintre jurnaliștii cărora li s-au suspendat conturile. Musk a spus că jurnaliștii nu sunt tratați diferit față de ceilalți cetățeni".