Musk a pierdut pentru scurtă vreme titlul "cel mai bogat om din lume". Cine i-a luat locul
Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla şi Twitter, a pierdut pentru scurtă vreme titlul de "cel mai bogat om din lume" miercuri, potrivit revistei Forbes, din cauza unei scăderi bruşte a valorii acţiunilor pe care le deţine în compania producătoare de maşini electrice şi a sumei de 44 de miliarde de dolari cu care a achiziţionat acea reţea de socializare, informează Reuters, citat de Agerpres.
Magnatul francez Bernard Arnault, CEO-ul grupului LVMH, care deţine numeroase branduri de lux, inclusiv Luis Vuitton, şi familia sa au preluat pentru scurt timp acest titlu, însă au coborât apoi pe locul al doilea, cu o avere personală de 185,3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.
Elon Musk, care a deţinut primul loc în lista Forbes dedicată celor mai bogaţi oameni din lume începând din septembrie 2021, are o avere netă de 185,7 miliarde de dolari. El a preluat acest titlu de la fondatorul grupului Amazon, Jeff Bezos. Acţiunile Tesla, care s-au devalorizat cu peste 47% după ce Musk s-a oferit să cumpere Twitter la începutul acestui an, au scăzut miercuri la bursă cu 2,7%.
Averea netă a lui Elon Musk a scăzut sub 200 de miliarde de dolari pe 8 noiembrie
Averea netă a lui Elon Musk a scăzut sub 200 de miliarde de dolari pe 8 noiembrie, după ce investitorii au început să renunţe la acţiunile Tesla şi s-au declarat îngrijoraţi că CEO-ul celui mai valoros producător de maşini electrice din lume ar fi devenit mai interesat de Twitter.
Tesla şi-a pierdut aproape jumătate din valoarea de piaţă şi averea netă a lui Musk a scăzut cu aproximativ 70 miliarde de dolari după ce magnatul de origine sud-africană şi-a anunţat intenţia, în aprilie, de a cumpăra reţeaua de socializare Twitter. Elon Musk a finalizat în cele din urmă tranzacţia pentru achiziţionarea Twitter în octombrie, cu 13 miliarde de dolari din împrumuturi şi 33,5 miliarde de dolari din acţiuni.
Pe lângă Tesla şi Twitter, Elon Musk conduce şi compania spaţială SpaceX, precum şi Neuralink, un start-up care dezvoltă o interfaţă creier-maşină foarte performantă, care conectează creierul uman la computere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰