Majoritatea zborurilor Lufthansa din Germania, anulate din cauza unei greve a personalului de la sol care va avea loc miercuri
Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze ''aproape toate'' zborurile pe care le avea programate miercuri în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol, a anunţat marţi cel mai mare transportator aerian din Europa într-un comunicat de presă , notează Agerpres.
De Redactia Observator la 26.07.2022, 16:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Peste 130.000 de pasageri vor fi afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen, a precizat Lufthansa. Compania aeriană a adăgat că dispune de capacităţi foarte limitate pentru reprogramarea pasagerilor afectaţi de grevă şi că există pericolul ca problemele să se prelungească până la finele acestei săptămâni.
"Escaladarea unor negocieri care anterior erau constructive provoacă pagube enorme", a declarat directorul de personal de la Lufthansa, Michael Niggemann.
Sindicaliștii vor o creștere a salariilor
Luni, sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri, ora 03:45 (01:45 GMT ) şi până joi dimineaţa la ora 06:00 (04:00 GMT), în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale şi a obţine o majorare salarială de 9,5%.
- Pasageri români, blocați în avion pe aeroportul Luton pentru că nu a avut cine să le aducă scara de debarcare
- Haos pe aeroportul Luton. Toate zborurile au fost anulate timp de două ore, după ce pista s-a "topit", din cauza...
- Sistem unic în Europa de Est pe Aeroportul din Cluj. Cum sunt controlați pasagerii
Greva de la Lufthansa vine în plin sezon al călătoriilor şi la câteva zile înainte de debutul vacanţelor şcolare în două landuri din sudul Germaniei, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european.
Odată cu ridicarea restricţiilor sanitare la începutul anului, companiile aeriene şi aeroporturile au probleme în a face faţă creşterii puternice a cererii pentru călătorii, după doi ani în care traficul aerian a fost unul redus şi în care sectorul a pierdut numeroşi salariaţi. Un studiu publicat la finele lunii iunie de institutul german de studii economice din Koln arată că ar fi nevoie de cel puţin 7.000 de angajaţi în sectorul aerian din Germania.