Mină de război, descoperită de autorităţile turce la intrarea în Bosfor din Marea Neagră. Trafic maritim închis temporar
O mină al cărei odgon s-a rupt şi care a fost luată de valuri a fost descoperită la intrarea în Marea Neagră, pe coasta Strâmtorii Bosfor, la Istanbul, scrie sâmbătă presa turcă, potrivit AFP.
De Redactia Observator la 26.03.2022, 14:59Potrivit postului turc NTV, un pescar a observat mina, la doi kilometri în largul Rumelifeneri, în nordul Istanbulului, şi a alertat autorităţile turce sâmbătă dmineaţă. ”Unităţi de Operaţiuni Speciale din cadrul Marinei turce au fost trimise la faţa locului în urma descoperirii unui obiect care semăna cu o mină”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Ministerul turc al Apărării. ”Obiectul a fost plasat într-un loc securizat, iar unităţile şi-au început intervenţia pentru a-l neutraliza”, adăuga ministerul.
Trafic maritim închis temporar în Strâmtoarea Bosfor
Nave amarate în zonă au fost îndepărtate, iar traficul maritim a fost închis temporar în Strâmtoarea Bosfor, scrie presa turcă. Potrivit NTV, mina respectivă conţinea 30 de kilograme de explozivi şi ar fi de fabricaţie sovietică.
Avertisment legat de mine de război, în derivă în Marea Neagră
Autorităţile au avertizat săptămâna aceasta cu privire la riscul prezenţei unor mine în largul coastei Ucrainei, ale căror odgoane s-ar fi desprins din cauza unei furtuni. Ele au publicat o alertă în acest sens prin sistemul maritim de alertă NAVTEX. ”Aceste mine pot intra în derivă pe mare şi reprezenta un pericol”, avertiza Marina turcă.