Minune la 212 ore de la cutremurul din Turcia. O bătrână a fost salvată de sub dărâmăturile unei clădiri de 7 etaje: ''Eram pe punctul de a renunţa!''
O bătrână în vârstă de 77 de ani, pe numele său Fatma Güngör, a fost salvată după 212 ore de la producerea cutremurului devastator de la începutul săptămânii trecute. Femeia a fost găsită noaptea trecută, sub ruinele unei clădiri de 7 etaje, în Adıyaman, Turcia, relatează dha.com.tr.
De Redactia Observator la 15.02.2023, 10:20Salvatorii au descoperit că este cineva în viaţă sub dărâmături, după ce au auzit sunete de sub straturile de moloz. Apoi, au folosit o cameră cu termoviziune, după care au început să sape un tunel pentru a putea ajunge la femeie.
Pe durata operaţiunilor de recuperare, echipele de salvare au încercat să o ţină de vorbă pe bătrâna rănită, pentru ca ea să nu îşi piardă cunoştinţa. Femeii i s-au acordat primele îngrijiri medicale imediat după ce a fost scoasă de sub dărâmături, după care bătrâna a fost transportată la spital.
"Sunt foarte emoţionat. Eram pe punctul de a renunţa. Cineva din familie ne spusese să continuăm mâine (n.r. – miercuri) căutările. O persoană a spus: Nu, să continuăm acum. Eu le-am zis că este decizia lor. Dacă spuneţi să continuăm, continuăm. Slavă Domnului că totul s-a terminat cu bine'', a afirmat unul dintre salvatori.