Nave de război ale Rusiei și Chinei au înconjurat Japonia: Este un adevărat show de forță
Japonia monitorizează o adevărată demonstrație de forță a Chinei și Rusiei. Mai multe nave de război ale Moscovei și Beijingului au încercuit Japonia în ultimele săptămâni, relatează Newsweek.
De Redactia Observator la 01.07.2022, 17:02Operațiunile coordonate aparent de Marina Armatei Populare de Eliberare a Chinei și de Flota din Pacific a Marinei Ruse nu au fost recunoscute oficial nici de Beijing, nici de Moscova. Tokyo, între timp, a publicat regulat actualizări despre mișcările navelor în largul insulelor japoneze.
Între 15 și 21 iunie, între cinci și șapte nave de război rusești au navigat pe direcția sud-vest de-a lungul sudului Japoniei și s-au întors spre nord prin Marea Japoniei, a anunțat marți Ministerul japonez al Apărării. Între 12 și 21 iunie, o flotilă de 3 pânâ la 4 nave chineze, a înconjurat Japonia dinspre nord-vest.
Alte două grupuri (două până la cinci) de nave de acțiune la suprafață ale Marinei Chinei au navigat între Marea Chinei de Est și Pacificul de Vest în perioada 21 și 24 iunie. Monitorizarea japonezilor include și două grafice care arată mișcările navelor chineze și ruse.
Potrivit ministerului, primul grup de nave chineze a navigat prin strâmtoarea Miyako, o cale navigabilă internațională între insulele japoneze Miyako și Okinawa, unde sunt staționați aproximativ 50.000 de soldați americani. Al doilea grup de nave de acțiune la suprafață a avut o misiune rară de a naviga între insula japoneză Yonaguni și Taiwan, un culoar lat de 110 km.
”Acesta este o manifestare a prezenței militare în jurul Japoniei și poate fi considerată o demonstrație de forță”, se arată în declarația ministerului japonez. Separat, Biroul Statului Major Comun al Japoniei a raportat duminică o navă de război a Chinei între insulele nelocuite Izu, la sud de Tokyo.
China și Rusia au anunțat în octombrie 2021 un grup de patrulă comun, de 10 nave în jurul Japoniei, dar prezența constantă a navelor de la mijlocul lunii iunie este cea mai lungă de până acum
Japonia are dispute teritoriale atât cu China, cât și cu Rusia. Prima cu privire la Insulele Senkaku sau Diaoyu din Marea Chinei de Est; A doua cu privire la Insulele Kurile sau Teritoriile de Nord care separă Marea Ohotsk de Pacificul de Nord.