Japonia cere iar Rusiei insulele Kurile de Sud în plin război dus de Putin în Ucraina. ”Sunt ocupate de ruși”
Guvernul japonez și-a reînnoit pretențiile într-o dispută teritorială cu Rusia privind Insulele Kurile de Sud din Pacific în plin război declanşat de Putin în Ucraina. În timp ce Japonia revendică insulele Iturup, Kunashir, Shikotan și Habomai, Rusia pretinde suveranitatea asupra întregului lanț de insule. Autoritățile japoneze s-au abținut să folosească termenul „ocupate” în ultimii ani, preferând să spună că „aceste insule sunt acoperite de suveranitatea japoneză”.
Rusia a ocupat partea de sud a Insulelor Kurile, ceea ce contrazice dreptul internațional, a declarat directorul Departamentului Europa al Ministerului de Externe japonez, Hideki Uyama, în timpul dezbaterilor de luni din parlament. „Teritoriile sunt ocupate de Rusia și credem că acest lucru contrazice dreptul internațional”, a spus oficialul.
Ministrul de Externe al Japoniei Yoshimasa Hayashi a descris marți cele patru insule ca fiind o „parte integrantă” a Japoniei, a informat cotidianul japonez Sankei Shimbun. Anterior, premierul Fumio Kishida a folosit și el această formulare. Având în vedere războiul Rusiei în Ucraina, guvernul japonez revine la limbajul pe care predecesorul lui Kishida, Shinzo Abe, l-a evitat timp de 10 ani, în speranța că va ajunge la un acord cu președintele rus Vladimir Putin.
Arhipelagul, disputat de zeci de ani, se află între Peninsula Kamchatka a Rusiei și insula principală din nordul Japoniei, Hokkaido. Japonia a pierdut insulele în fața Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial. Tokyo revendică insulele Etorofu sau Iturup în rusă; Kunashiri sau Kunashir; Shikotan și grupul Habomai pe linia de despărțire dintre Marea Okhotsk și Oceanul Pacific. Propunerile de a returna inițial două dintre cele patru insule aflate în litigiu ca un fel de soluție provizorie au fost respinse.
În timpul mandatului său, fostul premier japoney Shinzo Abe a renunțat la sintagma „parte integrantă” a Japoniei pentru a semnala o poziție mai flexibilă în disputa cu Rusia în speranța unei înţelegeri istorice. Renunţarea la discursul lui Shinzo Abe, semnalează acum că Japonia a abandonat această speranță. Această dispută continuă să împiedice încheierea unui tratat de pace între cele două țări care tehnic sunt în război.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰