Niciun deces cauzat de Covid-19 în ultimele 24 de ore, în țara care și-a vaccinat peste jumătate din populație
Israelul nu a raportat, vineri, 23 aprilie, niciun deces cauzat de Covid-19, pentru prima oară în ultimele 10 luni de pandemie. În datele publicate vineri, numărul morților a rămas neschimbat față de ziua precedentă, la 6.346. Ultima dată în care nu au existat noi decese a fost 29 iunie, când nivelul de morbiditate a scăzut în urma valului iniţial de coronavirus.
De Ana Maria Ghiarasim la 23.04.2021, 22:44- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Ministerul Sănătății din Israel a anunțat că din cele 35.027 de teste efectuate joi, au fost înregistrate 129 de cazuri noi, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 0,4 la sută. Țara a înregistrat 837.870 de infecții confirmate de când a început pandemia.
Numărul infecțiilor active a scăzut în continuare la 1.897, cu 160 de pacienți aflați în stare gravă, inclusiv 97 pe ventilatoare, scrie Times of Israel.
58% din populația Israelului a primit deja ambele doze de vaccin împotriva Covid-19
Israelul a înregistrat o scădere accentuată a mortalității zilnice și a ratelor de infecție de când pandemia a atins apogeul la sfârșitul lunii ianuarie, pe măsură ce țara avansează cu impulsul său de vaccinare lider mondial.
Joi, Israelul a depășit pragul de peste 5 milioane de persoane care au fost imunizate împotriva Covid-19, adică aproximativ 58% din populație.
Israelul se pregătește să vaccineze și copiii între 12 și 15 ani
Campania de vaccinare a Israelului, care se bazează pe vaccinul cu două doze de la Pfizer-BioNtech, este un adevărat succes, iar țara se pregătește să înceapă vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, de îndată ce Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente aprobă utilizarea vaccinului pentru copiii din această categorie de vârstă.
Pe măsură ce infecțiile au scăzut, Israelul a anulat restricțiile asupra vieții publice, inclusiv obligația de a purta măști de protecție în aer liber.