O mamă a murit salvându-și bebelușul. Cele două au fost prinse sub dărâmăturile provocate de inundaţii, în China. VIDEO
O femeie a murit prinsă sub alunecările de teren provocate de inundaţiile devastatoare care au lovit Chna în ultimele zile. Femeia a reuşit, în ultimul moment, să îşi salveze bebeluşul după ce l-a aruncat pentru a nu fi prins adânc sub dărâmături.
De Redactia Observator la 23.07.2021, 13:21Fetiţa a fost salvată miercuri după mai bine de 24 de ore în care a stat îngropată sub dărâmături, transmite BBC. Imaginile cu salvatorii care scot fetiţa de sub dărâmături au devenit virale în China. Se crede că micuţa are aproximati trei sau patru luni. "Am auzit vocea bebelușului. Chiar în acel moment salvatorii sosiseră și reușiseră să salveze copilul. Fusese aruncată într-un loc mai înalt de către mama ei", a povestit un membru al familiei.
Ploile abundente au declanșat o alunecare de teren în satul Wangzongdian din provincia Henan. Regiunea a fost lovită de inundații masive din cauza precipitațiilor record. Un bilanț actualizat indică cel puțin 51 de morți și aproape 400.000 de persoane evacuate.
Corpul mamei a fost găsit abia joi, într-o poziţie în care părea că ridică ceva deasupra capului. Cel mai probabil, spun salvatorii, femeia a încercat să o ţină pe micuţă la suprafaţă pentru a-i salva viaţa."Tocmai în acel moment crucial și-a ridicat copilul și acest lucru a făcut ca fetiţa să trăiască", a declarat un lucrător de pe ambulanţă.
Acţiunile femeii au ţinut-o în viaţă pe copilă
- Imagini apocaliptice în China: Apele au făcut prăpăd. 12 oameni au murit înecaţi la metrou
- Pagube numeroase, soluţii adoptate cu întârziere: Unii dintre gospodarii afectaţi de inundaţii au început...
- Mărturii după potopul care a lovit centrul Chinei. Un ”tsunami” a inundat galeriile la metrou: ”Mamă, nu o...
Ploaia și inundațiile au provocat haos în toată provincia în ultima săptămână. Drumurile au fost transformate în râuri, cu mașini, resturi și chiar oameni măturați de curenți. În capitala provinciei, Zhengzhou, cel puțin 12 persoane au murit la metrou, marţi în prima zi de inundaţii.
Ministrul de Externe Zhao Lijian a spus că lucrările de salvare au fost dificile, deoarece podul principal de acces către sat a fost măturat de inundații. Multe case au fost distruse de inundații și ploaie.