O fetiță de 6 ani, ucisă de mama ei după ce tatăl obținuse, cu trei zile înainte, custodia copilei. Cazul micuței Olivia cutremură Spania
Micuța Olivia zăcea fără viață în pat, împreună cu mama ei, când agenții Poliției Naționale au intrat cu forța în apartamentul de pe Bulevardul Gaspar García Laviana nr. 71 din orașul spaniol Gijón, duminică, la miezul nopții. Copila sfârșise câteva ore mai devreme, după ce ar fi ingerat un număr mare de pastile administrate chiar de cea care i-a dat viață. Femeia de 48 de ani a fost reținută.
De Veronica Micu la 01.11.2022, 12:03Cartierul El Llano, din Gijón, s-a trezit în această dimineață cu vești tragice. Olivia, o fetiță de doar 6 anișori, și-a pierdut viața după ce ar fi ingerat barbiturice administrate de propria ei mamă, o femeie de 48 de ani pe nume Noemí Martínez Largo. Ea a fost reținută de Poliția Națională după ce agenții au găsit-o în pat cu fiica ei moartă.
Fratele femeii a fost cel care a dat alarma, relatează publicația El Espaniol. Bărbatul a sunat la poliție, avertizând că nu mai știe nimic de sora lui, cu probleme de depresie din cauza divorțului și a custodiei fiicei sale. La scurt timp, cele mai rele prevestiri au fost confirmate. Pentru că apartamentul era unul închiriat, polițiștii au încercat să-l localizeze pe proprietar. Într-un final, au reușit să pătrundă în casă după miezul nopții. Au găsit-o pe Noemí întinsă pe pat, lângă trupul neînsuflețit al fiicei ei de 6 ani.
Ucisă de mamă duminică, după ce tatăl obținuse vineri custodia. "Era doar un copil"
Pentru copilă medicii nu au mai putut face nimic. Ar fi înghițit mai multe pastile, iar primele indicii sugerau că i le-ar fi administrat chiar mama ei. Și femeia ar fi ingerat medicamente, fiind dusă la spitalul Jove pentru evaluare medicală. După ce a fost externată, femeia de 48 de ani a fost reținută, urmând să fie audiată.
- O influenceriţă şi vedetă de pe TikTok este implicată într-un proces pentru uciderea a doi bărbaţi. Tânăra...
- O mamă şi-a ucis fiul autist de 11 ani pentru că nu-i mai suporta crizele. Trupul băieţelului, găsit lângă un...
- Răsturnare de situaţie în cazul cutremurător al celor două adolescente din Indiana ucise în 2017. Poliţia a...
În primele ore după macabra descoperire, au existat îndoieli cu privire la ceea ce s-a întâmplat, însă, odată cu trecerea orelor, s-a conturat contextul tragicului eveniment. Părinții fetei au fost implicați într-un proces complex de separare, marcat de ani de luptă a tatălui pentru a obține custodia micuței Olivia. După cinci ani, tatăl, Eugenio García, reușise, vineri, să câștige toate procesele împotriva fostei sale soții și obținuse custodia fetiței. Rupt de durere, bărbatul a mers luni dimineață la locul tragediei, pentru a-și lua rămas bun de la fiica sa.
"Vin să-i dau fiicei mele ultima îmbrățișare, vineri îmi dăduseră custodia după cinci ani de luptă. Nu vă puteți imagina durerea. Urma să împlinească 7 ani în martie. Cum poți să faci așa ceva unui copil? Era doar un copil", le-a declarat Eugenio García, in lacrimi, jurnaliștilor.
Din 2019, ambii părinți s-au denunțat reciproc
Noemí a fost căsătorită cu Eugenio între 2015 și 2019 și au avut reședința stabilită în Palazuelos de Eresma (Segovia), unde bărbatul continuă să locuiască. În 2018, ea l-a denunțat pentru maltratare și i-a fost impus un ordin de restricție, care a încetat să mai fie în vigoare în iunie 2021. În hotărârea de divorț, Noemí a obținut custodia fetei și lui Eugenio i s-a acordat un regim de vizitare care îi permitea să o vadă pe micuță o după-amiază pe săptămână și în weekenduri alternative, potrivit Nius Diario.
Din 2019, ambii părinți s-au denunțat și acuzat reciproc în instanță.
În ianuarie anul trecut, femeia s-a mutat la Gijón, unde a închiriat apartamentul în care s-au comis faptele.
Fostul ei soț a denunțat nerespectarea regimului de vizitare.
Cu mine sau cu nimeni
Olivia petrecuse câteva zile cu tatăl ei în Segovia și, în urmă cu două zile, copila a mers la mama ei. Surse din poliție au declarat pentru presa spaniolă că fetița ar fi murit din cauza consumului de medicamente și că, atunci când a fost găsită în pat cu mama ei, "ar fi putut fi moartă de câteva ore".
"Cu mine sau cu nimeni", ar fi spus mama, după ce a pierdut custodia copilei, potrivit La Nueva Espania. Femeia i-ar fi administrat fiicei pastilele, apoi a încetat să mai răspundă la apeluri.