Alexei Navalnîi a murit în închisoare, anunţă autorităţile ruse
Opozantul rus Alexei Navalnîi, cel mai mare critic al lui Vladimir Putin a murit în închisoare. Potrivit oficililor din colonia penitenciară în care de afla, Navalnîi s-a prăbuşit în curtea închisorii şi nu a mai putut fi salvat. În ultimele sale apariţii din închisoare, criticul lui Putin era tot mai slăbit şi familia a spus în repetate rănduri că se teme pentru viaţa lui. În ultimii trei ani el a fost de mai multe ori în greva foamei.
De Redactia Observator la 16.02.2024, 14:56Oficiul Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia a transmis că disidentul a murit vineri. „La 16 februarie 2024, în colonia corecțională nr. 3, condamnatul A A Navalny s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința.
Lucrătorii medicali ai instituției au sosit imediat și a fost chemată o echipă medicală de urgență. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgență au confirmat decesul condamnatului”, se arată într-un comunicat preluat de Sky News.
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost ”informat cu privire la deces” vineri, anunţă Kremlinul. ”Preşedintele a fost informat”, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială rusă de presă Tass.
Navalnîi era întemniţat într-o colonie penitenciară din Arctica rusă
- Navalnîi se plânge că este obligat să asculte în fiecare dimineaţă, în detenţie, "al doilea cel mai...
- Aleksei Navalnîi, mutat într-o închisoare dincolo de Cercul Arctic, după un drum ciudat de 20 de zile: "Să nu...
- Aleksei Navalnîi, luat din colonia penală de lângă Moscova și dus către un loc "necunoscut", anunţă...
Navalnîi, un fost avocat care a devenit cunoscut în urmă cu peste un deceniu prin ridiculizarea elitei lui Putin pe care a acuzat-o de corupţie pe scară largă, se află în prezent într-o închisoare la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar.
Carismaticul militant anticorupţie şi inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 48 de ani, ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru "extremism". El a fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia din convalescenţă în Germania pentru o otrăvire pe care o atribuie Kremlinului, aminteşte AFP.
El a dispărut la începutul lunii decembrie din colonia penitenciară din regiunea Vladimir, la 250 de kilometri est de Moscova, unde era deţinut până atunci, ceea ce înseamnă că probabil a fost transferat. Navalnîi a spus că a ajuns în noua colonie penitenciară sâmbătă seară, la sfârşitul unei călătorii discrete şi "pe un itinerar atât de ciudat", încât nu credea că va fi găsit de cei dragi înainte de jumătatea lunii ianuarie.
Navalnîi, condamnat la închisoare până la vârsta 74 de ani
Navalnîi, care a fost condamnat să stea în închisoare până la vârsta de 74 de ani, a avertizat în repetate rânduri că Rusia lui Putin este un stat condus de "hoţi şi criminali" şi că într-o zi va avea loc o schimbare seismică prin revoltă.
Autorităţile ruse resping criticile lui Navalnîi ca fiind absurde şi spun că el şi susţinătorii săi sunt extremişti care au legături cu agenţia americană de informaţii CIA, cu intenţia de a semăna discordie în Rusia.
El a câştigat admiraţia opoziţiei ruse divizate pentru că s-a întors de bunăvoie în Rusia în 2021 din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic în timpul unei călătorii în Siberia. La întoarcere a fost încarcerat. Kremlinul neagă afirmaţiile lui Navalnîi potrivit cărora poliţia secretă rusă l-ar fi otrăvit cu Noviciok.