Oroare în Italia, după ce un tată și-a lăsat copilele în grija prietenului român, pentru câteva ore. Bărbatul a fost arestat (Video)
Un român în vârstă de 32 de ani a fost arestat în Italia, fiind acuzat că a abuzat o fetiță de 5 ani, fiica unor prieteni de familie. Oroarea a avut loc în cartierul Ostia din Roma.
De Veronica Micu la 23.07.2020, 09:51- Tânărul s-a oprit doar când a auzit mașina mamei copilei ajungând în parcare.
- Românul a fost arestat și închis în penitenciarul Coeli.
Grozăvia a avut loc la sfârșitul lunii iunie, după ce tatăl fetiței a fost chemat la serviciu, fiind nevoit să plece urgent.
Pentru că nu avea cu cine să-și lase cele două fiice, de 2 și 5 ani, bărbatul a apelat la un prieten de familie, românul D.C., care îi era și vecin.
Românului i-au fost încredințate minorele vreme de câteva ore, până ce mama lor s-a întors de la serviciu, scrie publicația La Stampa.
Când femeia a ajuns acasă, fetița cea mare i-a povestit ce i-a făcut românul. Speriați, părinții și-au dus fiica la spitalul G.B. Grassi, unde medicii au constatat că minora fusese abuzată sexual.
Românul a fost închis în penitenciarul Regina Coeli
De asemenea, audiată în prezența anchetatorilor și a unui psiholog, fetița a confirmat cu detalii amănunțite abuzurile la care a supus-o român.
Copila a povestit că tânărul s-a oprit în momentul în care a auzit mașinii mamei sale în parcare.
Imediat, agenții de poliție de la Comisariatul din Ostia, sub comanda comisarului-șef Eugenio Ferraro, l-au săltat pe român de la locul de muncă, fiind acuzat de violență sexuală agravată.
Românul a fost închis în penitenciarul Regina Coeli.
Citește și: