Pământul s-a cutremurat din nou în Turcia. Două cutremure de 6,4 şi 5,8 s-au produs luni seară, la un interval de câteva minute. Seismele, simţite până în Egipt
Pământul s-a cutremurat din nou în Turcia, aproape de graniţa cu Siria, la două săptămâni după seismul major care a făcut peste 46.000 de victime, potrivit unui bilanţ încă provizoriu. Două noi şi puternice cutremure, cu magnitudine 6,4 şi respectiv 5,8 s-au produs la un interval de câteva minute. Şase persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia şi aproape 700 sunt rănite atât în această ţară cât şi în Siria. Mişcările tectonice s-au resimţit puternic şi în ţările vecine: Liban, Cipru, Irak, Israel şi chiar Egipt.
De Redactia Observator la 21.02.2023, 08:15Marele cutremur de pe 6 februarie a fost urmat de peste 6.000 de replici, dar nu atât de puternice cum au fost cele de seara trecută. Mai multe construcţii deja şubrezite s-au prăbuşit iar în unele din localităţile deja devastate s-au ridicat uriaşi nori de praf.
Localnicii, mai ales sinistraţii care trăiesc acum în corturi sau în alte adăposturi improvizate, au fost cuprinşi de panică. În momentul primului seism, cu magnitudine 6.4, un deputat din parlamentul Turciei dădea declaraţii în direct la un post de televiziune.
Atât politicianul, cât şi reporterul s-au grăbit să se pună la adăpost. Aceeaşi reacţie au avut-o, iniţial, nenumăraţi localnici. Dar aproape imediat s-au reluat operaţiunile de salvare care fuseseră suspendate în cea mai mare parte a zonei sinistrate, deoarece nu mai erau şanse să fie găsiţi supravieţuitori.
Cutremurul de 6,4 a făcut noi victime în Turcia
- Un nou cutremur puternic în Turcia, de 6.4 pe Richter. Seismul a zguduit o provincie deja devastată
- Șase morți și aproape 300 de răniți, după cutremurele puternice care au lovit aseară Turcia. Imagini dramatice...
- Cutremurele din ultima perioadă au pus și Guvernul în mișcare. România va înființa un laborator de teste...
Acum, însă, din nou, oameni au rămas blocaţi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite. La Antakya, unul din oraşele cel mai grav afectate, patru bărbaţi au fost surprinşi de cutremur în timp ce încercau să scoată mobila dintr-un imobil deja serios avariat. Salvatorii au reuşit să scoată din ruine unul dintre ei dar nu au ajuns încă la ceilalţi.
O femeie însărcinată, refugiată din Siria, a leşinat de spaimă în momentul cutremurului. A fost transportată într-un spital de campanie unde a dat naştere unui copil sănătos, fapt considerat de bun augur.
Dar şi în Siria, sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, mai ales în zona controlată de insurgenţii care se opun guvernului de la Damasc. Mulţi localnici şi-au petrecut noaptea sub cerul liber deoarece se temeau să stea în case, chiar dacă acestea rezistaseră seismului. Înaintea celor două noi cutremure, numai în Turcia, un milion şi 600 de mii de oameni erau găzduiţi în adăposturi improvizate. Acum, fără îndoială, numărul lor va creşte.