Antena LIVE

Curs valutar

Polonia nu va reduce cu 15% consumul de gaze, deși a susținut acordul european: ''Depozitele noastre sunt pline"

Guvernul polonez a reiterat miercuri că nu va reduce consumul de gaz, în pofida acordului european convenit cu o zi în urmă pentru diminuarea consumului de gaze cu 15% pe care Polonia l-a votat favorabil în Consiliul UE, reducere care în prezent este voluntară pentru statele membre, dar pe care Comisia Europeană o poate face să devină obligatorie în cazul unui risc de ''penurie gravă'', ce ar putea surveni în eventualitatea sistării furnizării gazelor ruseşti.

De la 27.07.2022, 15:43
WhatsApp
Polonia nu va reduce cu 15% consumul de gaze, deși a susținut acordul european: ''Depozitele noastre sunt pline" Shutterstock (arhivă)

Într-un interviu acordat presei poloneze, citate de agenţia EFE, ministrul polonez al mediului Anna Moskwa a spus că nu vede ''necesitatea reglementării folosirii gazului'', întrucât Polonia ''se află într-o poziţie mai bună comparativ cu alte ţări'' membre ale UE.

''Depozitele noastre de gaze sunt pline, PGNiG (compania de stat poloneză pentru distribuţia gazului) lucrează la investiţii urgente pentru a-şi creşte capacitatea, livrările de gaze rămân stabile şi nici măcar nu este folosită întreaga capacitate de distribuţie către consumatori'', a explicat ea. ''Deci nu vor fi impuse limitări la consum în Polonia'', a promis Anna Moskwa, potrivit AGERPRES.

Cât despre diminuarea livrărilor de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1 (reduse de Rusia începând de miercuri la 20% din capacitatea conductei, respectiv jumătate din volumul livrat până în prezent după o altă diminuare anterioară), titulara Ministerului polonez al Mediului a asigurat că această măsură decisă de Moscova ''nu va afecta semnificativ Polonia''.

Mai mult, a continuat ea, ''când temperaturile vor scădea, în octombrie, va fi pus în funcţiune Baltic Pipe, gazoduct a cărui capacitate va creşte treptat'', şi în plus este aşteptată ''finalizarea probelor interconectorului cu Slovacia''.

Pe acelaşi subiect

Varșovia, preocupată de propria securitate energetică. Ce planuri are Polonia pentru iarnă

Conducta Baltic Pipe, care va transporta gaz norvegian către Polonia, va atinge în câteva luni de la darea în folosinţă capacitatea sa maximă de 10 miliarde de metri cubi pe an, aproximativ acelaşi volum de gaz pe care Polonia îl importa din Rusia.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat marţi - după ce statele UE au convenit acordul de reducere a consumului lor de gaz cu 15% - că ţara sa ''nu este obligată să reducă automat cantitatea de gaze consumată'' şi a insistat că cel mai important lucru pentru guvernul de la Varşovia este ''să garanteze securitatea energetică poloneză şi interesele polonezilor''.

Compania PGNiG a publicat în acest timp un comunicat în care afirmă că deocamdată nu are cunoştinţă despre ''măsurile care vor fi luate la nivel naţional pentru implementarea acordului UE asupra gazului''.

CE vrea reducerea uniformă a consumului național de gaz, pentru ajutorarea Germaniei

Comisia Europeană a cerut iniţial ca statele UE să-şi reducă uniform cu 15% consumul de gaze, astfel încât volume de gaze să devină disponibile pentru livrări către alte state membre, pentru a fi ajutată în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc.

În cazul unei sistări a livrărilor de gaze din Rusia, volume deja diminuate semnificativ de Moscova ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse pentru agresiunea contra Ucrainei, un astfel de şoc major asupra primei economii a UE s-ar repercuta inevitabil asupra ansamblului blocului comunitar, de unde nevoia de ''solidaritate'', a motivat Comisia Europeană.

Acest plan al Bruxellesului a fost însă primit cu critici de mai multe state membre, mai ales cele din sudul UE, astfel că în urma negocierilor din Consiliul UE acordul convenit marţi prevede că statele membre vor face ''tot posibilul'' să-şi reducă cu 15% consumul de gaze în perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani.

Acest angajament este voluntar, dar în cazul unui ''risc de penurie gravă'' el va deveni obligatoriu, însă mecanismul stabilit în final prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

Acordul a fost votat favorabil în Consiliul UE de toate cele 27 de state membre, cu excepţia Ungariei. ''Este o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare care ignoră complet interesele naţionale'', a declarat presei ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. ''Le va explica ungurilor cineva de la Bruxelles că în Ungaria există gaz pe care gospodăriile şi companiile nu-l pot folosi? Este o inepţie'', a adăugat acesta. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

polonia gaze naturale rusia
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024