Antena LIVE

Curs valutar

POVESTEA incredibilă a Tratatului care a pus bazele UE: Cele şase state fondatoare au semnat un document cu pagini goale, după ce tratatul fusese aruncat la gunoi

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, la data de 25 martie 1957, punând bazele blocului comunitar, însă documentul oficial avea doar prima şi ultima pagină tipărite, restul fiind goale, susţine un jurnalist britanic.

De la 21.03.2017, 21:30
WhatsApp
Galerie (3)

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, la data de 25 martie 1957, punând bazele blocului comunitar, însă documentul oficial avea doar prima şi ultima pagină tipărite, restul fiind goale, susţine un jurnalist britanic.

Povestea remarcabilă a zilei care a marcat o piatră de temelie în istoria europeană a fost dezvăluită de corespondentul britanic David Willey, într-un interviu pentru AFPTV, înainte de ceremoniile organizate sâmbătă la Roma la 60 de ani de la semnarea acordului.

Willey, un reporter de 24 de ani la vremea semnării tratatului, a fost trimis de agenţia Reuters să acopere un eveniment de care presa britanică nu era foarte interesată.

Pe acelaşi subiect

“Eram începător în redacţie (…), nu o considerau o poveste importantă”, îşi aminteşte Willey, care a lucrat ca jurnalist BBC la Roma şi Vatican timp de 35 de ani.

Tratatul care a creat ceea ce se numea atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE) a fost semnat pe 25 martie 1957, de Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest. 

Marea Britanie, care nu a avut nimic de-a face nici cu Tratatul de la Roma, nici cu acordul semnat în aceeaşi zi pentru crearea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică, nu a fost consultată şi nici nu a fost interesată de evenimente.

“The Times i-a acordat o treime de coloană pe pagina a opta”, îşi aminteşte Willey.

Tratatul a fost aruncat la gunoi

“Am aflat după aceea că Tratatul de la Roma, documentul original, a avut pagini goale, pentru că tratatul a fost pus la punct foarte repede, iar italienii nu erau foarte organizaţi, astfel că documentul în sine a trebuit completat după aceea”, a spus fostul reporter Reuters.

Albert Breuer, unul dintre organizatorii ceremoniei de semnare, a confirmat informaţia pe un site UE. “Nu am putut tipări la timp decât prima şi ultima pagină din două volume groase. Între ele nu era nimic altceva decât pagini goale”, a scris el.

Potrivit lui, vina nu a fost a italienilor, ci a autorităţilor elveţiene, care au întârziat trenul care aducea documentele la Roma, dar şi a oamenilor de serviciu din clădirea din Roma unde experţii lucrau, care au confundat proiectele de acord cu gunoi şi le-au aruncat.

Tratatul a fost semnat în Sala degli Orazi e Curiazi a Palazzo dei Conservatori, unul dintre palatele renascentiste din Piazza del Campidoglio, proiectată de Michelangelor.

Willey, în vârstă de 84 de ani, îşi aminteşte încă de scena din urmă cu 60 de ani : diplomaţi stăteau sub frescele maiestuoase care prezentau bătălia epică dintre şase luptători.

“Toată lumea era îmbrăcată destul de formal, în costume negre. S-au ţinut multe discursuri”, a spus el râzând şi precizând că în acea perioadă era “foarte puţină securitate, foarte puţină birocraţie”. “Pur şi simplu am mers şi am văzut semnarea”, a adăugat el.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ue uniunea europeană
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025