Povestea unui ucrainean care a fugit în România, de frica războiului, virală pe Twitter: "Am început să ne jucăm de-a spionii"

Povestea unui student ucrainean care susţine că a fugit din ţară şi a trecut prin munţi graniţa în România a devenit virală pe platforma X, fostă Twitter, unde a fost vizualizată de aproape 800.000 de persoane. Bărbatul a povestit, într-un lung mesaj publicat pe 21 august, de ce a decis să fugă din Ucraina şi de ce a ales să o facă trecând munţii spre România. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Numărul ucrainenilor care traversează Munţii Maramureşului de frica războiului şi a mobilizării în armată a crescut vara aceasta, poliţia de frontieră semnalând periodic incidente. Un cont de Twitter, care pretinde că este un student ucrainean, a povestit recent pas cu pas cum a fugit în România trecând Munţii Carpaţi. 

Tânărul mărturiseşte că a ales această metodă pentru că nu avea bani să plătească o călăuză şi că a ales România pentru că este cel mai sigur pariu. Susţine că graniţa cu Polonia este mai bine păzită decât cea cu Rusia iar prin Moldova era prea riscant din cauza câmpurilor deschise. Pentru că nu ştie să înoate, traversarea râului Tisa, spre România, nu a fost o opţiune, aşa că a ales munţii. Tânărul, însoţit de un prieten, a mers 11 zile prin munţi ca să ajungă în România. Spune că nu mai avea nimic care să-l țină în Ucraina. 

Redăm mai jos mesajul integral postat de ucrainean

"Cum am fugit din Ucraina. Aceasta este o ediție specială a popularei emisiuni TV "Орёл и Решка" (n.r. show de călătorii "Cap sau Pajură”). Pentru că un comisar militar a ales cap și s-a dus la vila amantei sale din Spania, eu am nimerit "pajură" și a trebuit să merg în România pe jos. Am avut şansa să plec din Ucraina, chiar la începutul războiului, dar am refuzat pentru că nu am vrut să par un laș şi crezând că acest război nu va dura ani de zile. Gravă greșeală. La un moment dat, a devenit clar că, în afară de melancolie, nu aveam nimic care să mă țină acolo. Este peste tot pe Twitter, știi deja. Și am început să caut opțiuni.

Mai întâi, trebuie să creați povestea din spate pentru Uсhilles (n.r. aşa sunt numiţi pe reţelele de socializare ucrainenii care fug de armată), la fel ca în Cyberpunk (n.r. popular joc video): "Nomad", "Street Kid" sau "Corporate". Cea mai sigură opțiune este cea corporate. Deși, aproape toate metodele legale de evitare a mobilizării sunt dificil de pus în practică. Este prea devreme pentru mine să mă gândesc să mă înregistrez cu un handicap, să obţin tutela cuiva este, de asemenea, greu, la fel și să am mulți copii. Dacă ar fi să implic simultan cinci femei în acest proiect, aș putea finaliza sarcina în nouă luni. Dar, mi-a fost greu să găsesc şi o femeie în acest moment. Prin urmare, am respins această opțiune. Călătoriile de afaceri sunt legate de metoda corporate, dar dacă aveam mijloacele (n.r. bani) să fac asta, tu nu ai fi citit despre asta acum. Să mergem mai departe. Cea mai evidentă modalitate este opțiunea "Street Kid", dar costă mulți bani. De la mită directă către polițiștii de frontieră, la o excursie cu o dubă aglomerată în Moldova sau o excursie cu ghid, de mână, pe trasee secrete. Prețurile sunt absurd de mari, e greu să dai peste acei oameni, iar rata de succes este de 50/50. Nu am vrut să risc.

A treia opțiune este "Nomad". Cea mai riscantă pentru că trebuie să te bazezi doar pe tine, dar se încadrează perfect în bugetul unui student sărac. Am găsit o persoană cu gânduri similare şi cu melodia "Snatch_ost.mp3" pe fundal am început să punem la cale un plan. Aveam mult de lucru. În primul rând, aveam nevoie de o direcție. În prezent, Polonia extrădează refugiați ucraineni. Granița de la Uzhhorod este în mod neironic mai bine păzită decât granița de est. Spre Moldova nu poți trece prin câmpuri fără să fii observat, iar spre Belarus, ei bine, şi dacă cunoști zona de excludere de la Cernobîl ca în palmă... tot e puțin cam exotic. Cel mai sigur pariu a fost prin România. Nu pot să înot, așa că râul Tisa nu mergea pentru mine. Cealaltă cale de intrare în România este prin lanțul de munţi. Polițiștii de frontieră nu pot controla zona cu ușurință. Minunat! Tot ce a rămas de făcut era să mă pregătesc, să vin cu un traseu și să mă pun în formă fizică. Ca referință, la vremea aceea, puteam alerga 10 kilometri. Aveam nevoie, de asemenea, de o poveste pentru acoperire (poliţiştii de frontieră nu sunt chiar atât de proști și sunt capabili să învețe) și de un plan de rezervă în cazul în care lucrurile ar fi mers prost. Am decis să ne prefacem că suntem turiști studenți care tocmai au promovat examenele finale la master și aveam două săptămâni libere. Nu aveam lumină în locuinţe (n.r. în  Ucraina sunt întreruperi periodice de electricitate), așa că am decis să facem o mică drumeție la munte.

După ce am coborât din tren, am văzut că absolut nimeni nu ne așteaptă. S-a dovedit că localnicii au protestat recent faţă de polițiștii de frontieră pentru că au înființat acolo un "Minecraft xp farm" (n.r. joc de construcție), așa că totul era temporar în siguranță. Povestea pentru acoperire s-a dovedit a fi inutilă, dar eram într-o dispoziție bună. Am urmat traseul. Prima zi a fost ca orice altă zi turistică, cu fotografii și emoții. Munții erau frumoși. După-amiaza, am părăsit poteca și am început să ne jucăm de-a spionii. Poate că era prea devreme și poate că totul a fost în zadar. În următoarele câteva zile, am evitat potecile și zonele deschise pentru a nu ne întâlni cu cineva. Localnicii ar fi fost bucuroși să ne predea grănicerilor. Ei nu ar fi fost fericiți să ne vadă și nici noi pe ei. De îndată ce auzeam vreun zgomot asemănător omului, strângeam totul și fugeam, căutând o râpă în care să ne ascundem până când dispăreau.

A trebuit să străbatem un teren complet impracticabil. Deși nu era ideal, a fost în avantajul nostru, deoarece nimeni nu trecea pe acolo. Ne-am deplasat însă mult mai lent din cauza dificultății terenului. Drept urmare, traseul nostru original de șapte zile s-a întins pe unsprezece zile. În primele 24 de ore, mi-am pierdut lentila de contact stângă, iar prietenul meu și-a pierdut băţul de trekking într-un râu. În restul călătoriei, am purtat ochelari vechi "puțin uzați" și el a folosit un băț pe care l-a găsit în pădure. Am fost foarte norocoși cu vremea. Toate zilele au fost însorite și a plouat doar trei ore în total. Așadar, am dormit în corturi doar în primele zile și apoi în saci de dormit. Era cald și uscat. În comparație, unii dintre oamenii (n.r. ucrainenii) pe care îi întâlnim acum în România au fost nevoiți să meargă cinci zile la rând prin ploaie.

Am luat mâncare cu noi și am cumpărat suficientă mâncare de camping pentru zece zile. Prietenul meu a luat pentru trei în plus doar pentru că avea la el. În timpul drumeției am ratat două mese pentru că nu ne era foame, așa că le-am mâncat în România. Am avut și tot felul de snacksuri şi batoane. Pentru apă, am adus un filtru și două sticle de apă Morshinskaya. Unul pentru apa murdară si unul pentru apă filtrată. Peste tot erau pârâie, așa că producția de apă carpatică era în forță. Ceea ce ne-a lipsit cu adevărat a fost cafeaua sau ceaiul. Mă săturasem să beau doar apă. Înainte de asta, nu mai mâncasem carne de câțiva ani, fără să am vreo aversiune față de ea. Totuși aveam nevoie de un motiv serios pentru a începe să mănânc din nou, ca să nu-mi pierd dreptul să mă laud degeaba. Motivul a fost găsit. Pe 14 august am mâncat cușcuș cu pui.

Am economisit bani pe bocanci, iar în a treia zi, s-au destrămat în republici independente din cauza umezelii. Branțurile s-au desprins şi am încetat să enervez doar când nu-mi mai simţeam picioarele. Banda adezivă nu a ajutat, așa că țineți cont să luați niște superglue la voi. În a zecea zi, dădeam deja de obiecte lăsate în urmă (n.r. de alţi fugari), ceea ce înseamna că mergeam în direcția corectă. Cel mai amenințător lucru din acea zonă a fost un elicopter care zbura periodic de-a lungul drumului și, prin difuzor, transmitea oamenilor să nu fugă din Ucraina. Nu prea convingător. În ultima zi, am mâncat la micul dejun borș ucrainean, simbolic. Fiind o ediție specială a "Cap sau Pajură", în loc de o sută de dolari, am ascuns cinci hrivne. Caută-le si ia-le. Aşa am plecat din Ucraina. Nu numesc locaţiile și nu arăt întreaga experiență, pentru a nu pune în pericol viața viitorilor pelerini. Poate că într-o zi va fi mai mult material"