Premierul Scoţiei, Humza Yousaf, ia în calcul demisia. Se confrunta cu două moţiuni de cenzură
Prim-ministrul regional al Scoţiei, naţionalistul Humza Yousaf, ia în considerare demisia din cauza perspectivei de a se confrunta săptămâna aceasta cu două moţiuni de cenzură în parlamentul scoţian, potrivit mai multor relatări apărute luni în presa locală, potrivit EFE.
De Redactia Observator la 29.04.2024, 12:54O sursă apropiată de Yousaf a declarat pentru postul public BBC că demisia este acum o opţiune, deşi o decizie finală nu a fost încă luată. O altă sursă citată de Sky News apropiată guvernului scoţian a dezvăluit că liderul Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) ar putea părăsi funcţia chiar lunea aceasta, după colapsul, săptămâna trecută, a acordului de împărţire a puterii pe care îl avea cu Verzii din cauza unor neînţelegeri interne.
Confruntat cu două moţiuni de cenzură, prim-ministrul regional al Scoţiei, Humza Yousaf, ia în calcul demisia
Yousaf a denunţat acordul de guvernare semnat în 2021 cu Verzii din cauza tensiunilor interne în creştere, după ce executivul său a decis să renunţe la angajamentul său de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 75% până în 2030 şi să întrerupă prescrierea de medicamente blocante ale pubertăţii în cazul minorilor.
Liderul Partidului Conservator din Scoţia, Douglas Ross, a prezentat săptămâna trecută o moţiune împotriva lui Yousaf - care are 63 de deputaţi din 129 în parlamentul regional - şi, deşi acest vot nu are efecte juridice, un rezultat în defavoarea liderului scoţian ar pune multă presiune asupra lui să părăsească postul.
În plus, Partidul Laburist Scoţian, condus de Anas Sarwar, care cere organizarea de alegeri regionale anticipate, a prezentat la rândul său o moţiune similară împotriva guvernului Yousaf. O deputată scoţiană a SNP, Michelle Thomson, a recunoscut luni că a auzit "zvonuri" că prim-ministrul ia în considerare să părăsească funcţia mai degrabă decât să se confrunte cu moţiuni de cenzură în parlamentul scoţian.
"Presupun că zvonurile sugerează că se întâmplă ceva, dar, sincer, nu pot clarifica despre ce este vorba pentru că nu m-au notificat pe mine sau pe grupul meu parlamentar, aşa că presupun că vom afla cu toţii în această dimineaţă ce se va întâmpla", a declarat deputata pentru postul BBC Scotland.