Președintele Argentinei Javier Milei a certat ONU pentru tendințele "woke" și "colectivism": "Trăiască libertatea, la naiba!"
Într-un discurs virulent şi foarte critic faţă de ONU, preşedintele ultraliberal argentinian Javier Milei a denunţat marţi "motivele ascunse ideologice" ale organizaţiei şi a respins "Pactul pentru viitor" adoptat duminică de statele-membre, în numele "libertăţii".
De Redactia Observator la 25.09.2024, 07:22ONU, a declarat Javier Milei în primul său discurs la Adunarea generală de la alegerea sa la sfârşitul lui 2023, a devenit "un model de guvernare supranaţional de birocraţi internaţionali care pretind să le impună cetăţenilor din lume un mod de viaţă determinat", de unde "pierderea sa de credibilitate".
Astfel şi în pofida "succesului remarcabil în istoria naţiunilor" de a fi garantat "70 de ani de pace relativă şi de stabilitate globală" după Al Doilea Război Mondial, ONU "a trecut de la o organizaţie care promova pacea la o organizaţie care impune motive ascunse ideologice membrilor săi".
Discurs virulent la ONU al președintelui Argentinei
O organizaţie "născută pentru a apăra drepturile omului a fost una dintre principalii promotori ai violărilor sistematice ale libertăţilor, precum carantinele mondiale din 2020, care ar trebui să fie considerate o crimă împotriva umanităţii", a spus Milei, referindu-se la izolările impuse în timpul pandemiei de COVID-19.
- Haos în Argentina, după ce președintele a blocat creșterea pensiilor. Pensionarii s-au luat la bătaie cu...
- Cine este femeia din spatele preşedintelui Argentinei. Javier Milei o numește "Şeful" și i se supune fără...
- Președintele Argentinei, din nou în centrul atenției. Javier Milei, criticat după ce și-a sărutat cu patos...
"Oricât de bine intenţionată", Agenda 2030 a ONU "nu este nimic altceva decât un program guvernamental socialist supranaţional vizând rezolvarea problemelor modernităţii cu soluţii care ameninţă suveranitatea statelor-naţiuni", a spus liderul argentinian care se descrie drept "anarho-capitalist", potrivit Agerpres.
Din punctul de vedere al lui Javier Milei, "Agenda 2030 a eşuat" şi aderarea la "Pactul pentru viitor" ar însemna "persistarea în greşeală şi dublarea eforturilor pentru un program care a eşuat".
"Suntem la sfârşitul unui ciclu", a spus el. "Colectivismul şi postura morală woke s-au lovit de realitate şi nu mai au soluţii credibile", a apreciat Milei.
Javier Milei a propus, dimpotrivă, pentru relansarea ONU, un program de "libertate", "doctrina Noii Argentine", care este potrivit lui "nici mai mult, nici mai puţin decât esenţa ONU".
Javier Milei: Argentina, "în avangarda luptei pentru apărarea libertăţii"
Argentina va fi "în avangarda luptei pentru apărarea libertăţii" şi "va abandona poziţia sa de neutralitate istorică", a promis el, referindu-se la neutralitatea ţării în timpul celor două războaie mondiale, fără a furniza mai multe detalii.
În calitate de ultraliberal, Javier Milei a calificat deja în trecut SUA şi Israelul drept aliaţi strategici naturali. "Trăiască libertatea, la naiba!", a spus în final Javier Milei, strigătul său cu care îşi punctează de obicei discursurile.
Statele membre ale ONU au adoptat duminică un "Pact pentru viitor", angajându-se să contureze "un viitor mai bun" pentru umanitatea încercată de războaie, sărăcie şi încălzire climatică, în pofida opoziţiei unei număr de ţări, între care Rusia, Nicaragua, Venezuela, Iran şi Coreea de Nord.