Antena LIVE

Curs valutar

Președintele Joe Biden speră să stabilească o bună legătură cu premierul Canadei, în prima întâlnire bilaterală cu un lider străin de la preluarea mandatului

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a discutat cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau în prima sa întâlnire bilaterală cu un lider străin de când a preluat mandatul.

De la 24.02.2021, 11:34
WhatsApp
Președintele SUA și premierul Canadei au subliniat priorităţile comune ale celor două state Justin Trudeau / Facebook

Cei doi au subliniat priorităţile comune privind climatul şi China, inclusiv eliberarea a doi canadieni reţinuţi acolo, relatează BBC. Cele două naţiuni au promis să se alinieze obiectivelor privind cllimatul pentru a obţine zero emisii până în 2050.

Canada este deseori destinaţia aleasă de un preşedinte american pentru prima călătorie în străinătate, însă criza sanitară a făcut ca întâlnirea de marţi seară să aibă loc virtual.

Biden, democrat, speră să stabilească o bună legătură cu Trudeau, liberal, a cărui relaţie cu fostul preşedinte american Donald Trump, republican, a fost considerată deseori dificilă.

Trudeau şi-a luat angajamanentul să colaboreze cu SUA pentru a depăşi dificultăţile cauzate de Covid-19, dar şi „să ne exercităm influenţa în lume”.

Biden şi Trudeau nu au acceptat întrebări din partea jurnaliştilor, practică neobişnuită la Washington pentru un eveniment bilateral de acest fel.

O problemă importantă discutată a fost reţinerea în închisoare în China, din 2018, a doi canadieni acuzaţi de spionaj. Oficialii canadieni susţin că bărbaţii au fost arestaţi ca răspuns la arestarea directorului Huawei Meng Wanzhou printr-un mandat american, scrie news.ro.

Michael Spavor şi Michael Kovrig au fost arestaţi în China în 2018 şi puşi oficial sub acuzare în iunie 2020.

Făcând apel la eliberarea lor după întâlnire, Biden a spus: „Oamenii nu sunt jetoane de troc. Vom lucra împreună până ce vom obţine revenirea lor în siguranţă”.

Justin Trudeau a criticat administrația Trump privind problema schimbărilor climatice

Legat de problema schimbărilor climatice, la începutul întâlnirii, Trudeau a criticat administraţia Trump şi i-a mulţumit lui Biden că s-a implicat.

Cei doi lideri nu au comentat public asupra deciziei Casei Albe de a anula proiectul oleoductului Keystone XL, care ar fi transportat petrol din provincia Alberta în rafinăriile americane.

La scurt timp după preluarea mandatului, Biden a semnat un ordin executiv care bloca dezvoltarea proiectului. Trudeau s-a declarat atunci „dezamăgit”. Marţi, înainte de întâlnire, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, le-a spus reporterior că Biden i-a transmis clar lui Trudeau că proiectul „nu este în interesul Statelor Unite” şi că SUA încearcă să soluţioneze criza climatică în timp ce creează locuri de muncă bine plătite.

SUA şi Canada împărtăşesc unul dintre cele mai mari parteneriate comerciale din lume, un schimb zilnic de bunuri şi servicii în valoare de 2 miliarde de dolari.

Iulia Iancu
joe biden justin trudeau presedinte sua
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025