Antena LIVE
Video

Previziune sumbră: Războiul din Ucraina ar putea dura zece ani. NATO schimbă strategia în Flancul Estic

Războiul din Ucraina ar putea dura zece ani, este previziunea sumbră a experţilor militari americani şi motivul pentru care NATO anunţă o decizie istorică. Pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, mai multe baze şi trupe ale NATO vor fi amplasate la frontiera cu Rusia, pentru a putea reacţiona rapid în caz de ameninţare. 

De la 15.06.2022, 21:15

Printre obuze şi gloanţe. Asta este salvarea pe care invadatorii ruşi le-o oferă civililor prinşi în luptele din Severodoneţk. Nu este însă un drum spre libertate, culoarul umanitar duce prin teritoriul controlat de Rusia, până în Svatove, oraş din regiunea separatistă Lugansk.

Aproximativ 12.000 de civili mai sunt în oraş. Culoarul nu e însă pentru toţi, ruşii au anunţat că vor scoate cei aproximativ 500 de oameni care se adăpostesc în uzina chimică Azov.  

Ruşii ar pregăti astfel asaltul final asupa oraşului Severodonețk, cred experţii militari

Ultimii luptători ucraineni care apără Severodoneţk au avut termen până azi la prânz să se predea

Pe acelaşi subiect

Oleksandr Shtupun, Forțele Armate Ucrainene: În direcția Sevierodonețk, inamicii au tras în pozițiile noastre cu mortiere, artilerie și mai multe lansatoare de rachete.

Militarii ucrainei din Severodoneţk nu vor să renunţe însă la luptă, ştiu că de ei depinde soarta întregii ţări. Este însă o luptă inegală. La 10 tancuri ruse, ei au la dispoziţie un singur tanc.   

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: În ţara asta, chiar şi în aceste momente, este cea mai mare nevoie de arme din Europa. Aşa că amânarea livrării nu poate fi justificată.

Doar 10% din armele promise de Occident au ajuns în Ucraina. Secretarul General al NATO se angajează ca livrările de armament să fie grăbite şi suplimentate

NATO va ajuta Ucraina cu arme, dar procesul va mai dura

Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO: Mă aştept ca, la Summit, aliaţii NATO să adopte un pachet cuprinzător de asistenţă pentru Ucraina, care să ajute Ucraina pe termen mai lung, să facă tranziţia de la echipamentele din epoca sovietică la echipamente moderne NATO şi să îmbunătăţească cooperarea cu NATO. 

Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării: În primul rând, putem trimite sisteme de rachete ghidate cu lansare multiplă şi am anunţat că le vom trimite (n.r. în Ucraina). Cred că e esenţial ca livrarea lor şi muniţia să fie trimise în acelaşi timp.

Din România, unde a a fost azi în vizită oficială, preşedintele Franţei pledează pentru soluţii diplomatice. 

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Va trebui să negociem, preşedintele Ucrainei şi oficialii săi vor trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi la aceste negocieri şi vom aduce garanţii de securitate, care privesc continentul nostru, aşa stau lucrurile. 

Statele Unite, dispuse să ajute cu transportul cerealelor din Ucraina

O soluţie pare să se fi găsit pentru ca exporturile de cereale ucrainene să fie deblocate, înainte de agravarea crizei alimentare. Pentru că deja portul Constanţa este copleşit de numărul mare de marfă pe care trebuie să o gestioneze, iar transportul pe mare este nesigur, preşedintele american vrea înfiinţarea unor silozuri pe toată graniţa Ucrainei. 

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite: Vom construi silozuri, silozuri temporare, la frontierele Ucrainei, inclusiv în Polonia, astfel încât să putem transfera (cerealele, n.r.) din silozurile în cauză, în vagoane din Europa, să le putem transporta spre ocean şi în întreaga lume.  

În cele aproape patru luni de război, aproape două treimi din copiii Ucrainei au fost forțați să își părăsească părinţii, casele, prietenii şi jucăriile din cauza armatei ruse. În total, peste 13 milioane de ucraineni au fugit din calea bombelor fie în zone mai sigure de la ei din ţară, fie în state vecine.

Ți-a plăcut acest articol?

rusia ucraina vladimir putin volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024